Prin lucrurile negre, tristetea sta la pinda O voce-nspaimintata se urca din abis Isi stringe primavara fiorii de izbinda, Se sinucide-n mine si cel din urma vis
De-acum imi va fi teama in orisicare seara, Pornind la intimplare pe drumuri, fara gind ; Nestingherit de nimeni, in minte-o sa-mi rasara Fugarul chip al mortii prin umbra alergind
Gind parcurile noptii cu roua argintata isi vor deschide poarta stropita cu margele, Nu voi vedea palatul, ci doar cum disperata, Se spinzura o luna de raza unei stele
Voi asculta zadarnic, venind cintari si soapte Voi fi departe, singur, chemarea se va stinge Tinguitor, o buha cobind in miez de noapte. Un vaer lung, deodata, prevestitor va plinge
|