Fiica noua a vietii si a bucuriei
Spre mine nu veni,
O, nu te apropia, Caci eu am plins ca orisice erou Dintr-o poema de iubire.
Spre mine nu intinde brate albe.
De cristal Fulguite de omatul virginal Brate cari curind, ori mai tirziu
S-or vinde
O, nu veni, Caci eu am suflet stins De potopul lacrimei ascunse Deoarece surizi increzatoare, (E semn ca doliul vine dupa sarbatoare)
Sa stii ca eu am fost odata om Adica am iubit, Am suferit Ca sa razbun tot ce femeii nu i s-a iertat..
Tu esti simbol de rasarit si viziune,
Eu proza neagra si desertaciune;
Tu insetata, in pustiul vietii
Catind fintina dragostei si-a tineretii,
Eu sfisiat de-o ascutita gheara
Mai ascutita ca dispretul de femee,
S-ar mai putea sa ne-ntilnim ?
Tu esti fiorul candid, intii, al primaverii,
Eu jertfa deznadejdii ;
Tu, dorul re-nvierii,
Si mugur ce se naste in caldul diminetii,
Iar eu polara floare, dormind sub blocul ghetii! Eu sint o melodie a celor ce se duc, Un vint de aspra toamna prin frunzele de nuc.
Eu sint dintr-un funebru refren, acord final,
Si resturi de placere din nopti tirzii de bal
O, nu veni, o nu te-apropia Fiica noua a vietii si a bucuriei,
Caci sufletul mi-e stins De potopul lacrimei ascunse ;
O, nu veni, si crede-mi tot Nimeni pin-acum nu m-a crezut Nici insusi eu, nici Dumnezeu, O, nu veni, si crede-mi tot
|