Tu nu stii copil, ca-n preajma-ti contemplindu-ti blind fiinta Dezmierdindu-te-n tacere, singurateca mea minte, Mi-ai cuprins intregul suflet, cind in zimbetele sfinte Te infasura misterul, poezia si dorinta.
Tu nu stii de-atitea ginduri, ce de tine au plins departe Si-au murit uitate-n somnul palidelor mingiieri; Tu nu stii de-un vis in taina de sperantele desarte Spulberate-n vintul noptii, cintul zilelor de ieri.
Si in limpezi seri de vara, cind se revarsa iubirea In potop aprins de raza clarului argint de luna Tu nu stii ca spre seninuri mai vibra usor o struna, Tremurind acelasi cintec intristat : nefericirea.
|