Cind melancolic, zilele de vara, intr-o amiaza lunga si tirzie isi vestminteaza o tristete solitara in liniste de slava aurie,
As vrea sa se coboare Dumnezeu
in puf de nouri albi si de lumina,
Si zimbetu-i de raze lasindu-se-n gradina
in clipa visatoare, EI splendid sa-mi apara,
Precum intiia oara, plin de singuratate.
Dezamagit odata vazuse-n Elizeu
Un om la fel cu mine - povara de pacate -
Suris divin eteric, eterna primavara
Ga si-un frate blind si bun, mai mare De mine parasit prin vreme, o vecie, El mi-ar pricepe din priviri durerea vie, Cernita ea o zi de-nmormintare
Cu glasul stins, i-as povesti-n mihnire Ca mi-am pierdut iubirea si credinta,
|