Virgil Mazilescu
Nastere: 11 aprilie 1942, Corabia
Deces: 18 august 1984, la Bucuresti
S-a nascut la 11 aprilie 1942 in localitatea Corabia. A facut liceul la Bucuresti, de asemenea Facultatea de Limba si literatura Romana din cadrul Universitatii, absolvita in 1964.
Lucreaza un timp ca profesor in invatamantul secundar, apoi ca redactor la "Romania literara. Debuteaza in 1966 intr-un supliment al revistei "Ramuri, iar in volum in anul 1968, in colectia "Luceafarul. Colaboreaza la revistele "Cronica, "Luceafarul, "Tribuna. Este poet si traducator. Se stinge din viata prematur, in 18 august 1984, la Bucuresti.
Poet de o melancolie funciara, turnata intr-o poetica moderna a refuzului, Virgil Mazilescu dezvolta mai frecvent o greutate/imposibilitate de comunicare, ceea ce genereaza mai ales monologul. Este "o constiinta invinsa ce incearca a se justifica pe planul faptelor marunte (Gh. Grigurcu). Cititorul-receptor se afla in fata unor franturi de mesaje lingvistice ce-si gasesc punctul de plecare in sentimente adanci de singuratate, neputinta, desertaciune, amaraciune, sfasiere launtrica; o lipsa de elan care genereaza, dupa cum observa criticul literar Al. Cistelecan, "o tensionare a textului. Acelasi critic literar remarca: "lipsit de idealitate si elan, poemul are mereu o miscare de recul, de cadere in sine. Astfel, remarcabila in text devine capacitatea de sugestie, de deschidere: "confesiunea e doar provocata si repede abandonata, ca intr-un ceremonial blazat al renuntarii. Retorica poemului tine, in fond, de nemarturisire, iar elocinta poetului este cea a omisiunii. Spatiul de vibratie sugestiva a cuvantului este, in acest fel, dilatat la extrem, iar poemele, daca nu tind la un regim vizionar, realizeaza, in schimb, un lirism de atmosfera melancolica vaga, dar persistenta. Virgil Mazilescu este un spirit anamnetic al carui text poetic incearca sa inabuse, parca, deznadejdea, in fapt acutizando.
Acest cavalerist situat in avangarda poeziei tinere, care este Virgil Mazilescu, isi ascunde si isi exteriorizeaza de la inceput un obsedant semn heraldic, acela al mortii textuale si existentiale in acelasi timp: acest semn lasa o dara continua in text, infrigurandu-ne ca ceva premonitoriu, de care ne temem si de care vrem sa scapam prin tabuizare consensuala. E greu de admis, cu aceasta perspectiva, ca poetul s-ar fi lasat tentat de preumblarea labirintica; el nu se afla in cautarea a ceva (a mortii), caci aceasta nu este de cautat (nu este o simpla imagine retorica, cum se intampla la altii), ci se afla chiar in textul acesteia, vorbind la trecut despre sinele sau textualizat: Ne-am uitat cu subinteles unii la altii / am deschis repede cartea cum ai deschide / fereastra dinspre gradina in zorii zilei / castiguri si pierderi scria acolo negru pe alb. El refuza regiunea de odinioara, cu un iremediabil sentiment al abandonarii definitive in text, de aici abundenta marcilor prin care ni se comunica liminaritatea experientei traversate in lumina acelei ultime zile (ultim, cu toate formele flexionare, este marca diferentiatoare a subiectului textual, pragul univoc de situare in raport cu textul vietii): daca ai fi privit umina acelei ultime zile, faima si sangele se raspandeau pe vechile locuri // regiunea de odinioara isi recastiga faima si sangele si poetul intarzie, in lumina intunecata
coborand printre aburii pe care nu-i mai poate imprastia. Vechile locuri nu-l mai satisfac, nu-i mai apartin ca punct de referinta pentru discursul sau; stand viclean la panda pe urmele marilor ingeri cantareti de altadata nu-l mai intereseaza acele industrii dintre cuvinte, ceea ce fusese in timpul vietii mele (mai mult ca perfectul fusese este o marca de situare textuala). Fiind cuprins de oboseala asta rosie, in echilibru pe-o sarma-n singuratate, subiectul textual isi exorcizeaza intrarea in text la modul stanescian (este evidenta aici influenta lui Mazilescu asupra celui din urma Nichita!): tu pe o masa alba / tu pe un elesteu atlantic / hei tu pe jumatate din corpul vitelului / hei tu // si astfel cu cata duiosie mi-ai spune: macelar / regescule macelarule ochi sapator / vino.
Volume de versuri:
Versuri, Bucuresti, E.P.L., 1968;
Fragmente din regiunea de odinioara, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1970;
Va fi liniste, va fi seara, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1979,
colectia "Hyperion;
Guillaume,poetul si administratorul. Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1983;
Intoarcerea lui Immanuel, Bucuresti, Editura Albatros, 1991.
Poeziile speranta, mi-am uitat casa si numele, soarele striga si cade in frunze au aparut in volumul Versuri, Bucuresti, Editura Pentru Literatura, 1968.
dormi dragostea mea a aparut in volumul Fragmente din regiunea de odinioara, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1970.
REFERINTE
"Interesanta ni se pare experienta lirica a lui Virgil Mazi-lescu care dezvolta un filon suprarealist, in mare masura tributar lui ILarie Voronca. Nu e vorba numai de procedeele tipogiafice-su-perficiale si, de altfel, generalizate astazi, ci de intreaga atmosfera poetica a volumului sau intitulat simplu Versuri. Mai mult, nu numai suprarealismul, ci si deschiderea binevoitoare a sufletului spre diversitatea concreta a realului, privita cu un ochi ingenuu, de catre un poet care stie, in acelasi timp, sa afecteze ingenuitatea vo-ronciana. Poezia care incepe cu versul «nu incape indoiala, sintem fericiti ca trestiile» e concludenta in sensul acesta."
STEFAN AUGUSTIN DOINAS
Prozaice in expresia imediata, mai mult discontinui decit eliptice, versurile nu forteaza libertatea asociativa, remarcabil fiind un constant refuz al ingeniozitatii, efect al preocuparii de a numi riguros exact. () Aceasta extrema simplitate are insa o tensiune lirica neobisnuita : poemul exista dincolo de cuvinte, ca o realitate invizibila si cucerita greu, pas cu pas, intr-o suita de infringeri si biruinte, printr-un efort epuizant si eroic."
MIRCEA IORGULESCU
"De un scepticism atroce, poezia se compune refuzind, din aproape-n aproape, orice efuziune «lirica», dar pastrind, in secret, adinca necesitate a confesiunii. Alaturi de alti contemporani, el alege calea poeziei antiretorice, instituind, de fapt, un retorism mai firesc aducind la zi limbajul poetic general () Ferindu-se cu grija de marile teme, poezia aceasta nu scapa totdeauna de sub protectia tonului minor. in general, Virgil Mazilescu pare sa-si cistige poezia cu pretul unei sterilitati lucid acceptate."
GEORGE ALBOIU
Citeste si:
|
|
