Cu flinta grea, cu tolba si corn la cingatoare, Pasesc in vazul lumii la crunta vanatoare.
Ramas insa de poteri, sub catarami si zale, Cucernic, un calugar grijeste de-ale sale.
Eu sunt dintr-al acelui Sfant Hubert moale cin: Vad cerbul, plec genunchiul, las pusca si ma-nchin.
in zori, cand intru-n codru sa caut vietii-mi firu-i, Pe frunte scutur ramul de roua si ma mirui;
Aplec in taina crestet si frunze iertatoare Pun bune maini asupra-mi a binecuvantare.
Vazandu-l in odajdii, unui gorun al meu M-am spovedit o toamna ca unui arhiereu.
O, fratii mei jugastri si paltini si arini,
Ma simt gresit, tulpina umbland in radacini,
Trunchi inodat sub drepti stejari,
Prea Linistitii, Un stramb eres in miezul acestei verzi justitii.
Cazut din inceputuri Ia omeneasca treapta, Ma nevoiesc zadarnic la firea voastra dreapta.
La fruntea de arhangheli cu glesne in ferigi, inalti cum nu-s pe ziduri inalte de biserici;
Poftesc la veacul dulce, nemacinat de ornic, La somnu-va nici moarte, nici viata si statornic
Vegheat de luminosii ochi mari caprioresti, Galbii ca untdelemnul in sfinte-albe cesti.
Si-apoi cu flinta, tolba si corn la cingatoare, Ma-ntorc de la vestita-mi temuta vanatoare.
|