El si Ea
Undeva, in eternitatea vremii,
Doua inimi se unesc,
Rostind juramintele iubirii
Sub chipul astrului ceresc.
Acesta din mare se inalta,
Legand povestea de iubire,
Doua vieti, aceasi soarta,
Se pierd acum intr-o privire.
Un trandafir, ce intr-o vara
Sub o ploaie s-a deschis,
Raza sarutului de seara,
In ea secretul si l-a inchis.
O speranta, adancul verde,
Nascut pe bolta noptilor,
Focul, in el se pierde,
In ei doar dorul stelelor.
Si totu-i vis, in nisipul auriu,
Ce-i inveleste in nesfarsire,
E prea devreme, e prea tarziu,
In clipa lor de iubire.
O lume, ce-i atat de departe,
Ce-i fara vise si-i fara dor,
Spera ca inimile unite,
Sa piara acum, in ura lor
Dar zilele treceau in iubire,
Noptea venea doar pentru ei,
Aveau totul si o nemurire,
Se nastea incet, in ochii ei.
Adieri de seara, roua si stele,
Ii ascundeau in mii de sclipiri,
Dar gelozia sfarsitul dorindu-le,
Vroia o lume fara amintiri.
Si totul a erupt deodata,
Ca un vulcan, de neoprit,
Dragostea a fost sacrificata,
Pentru raul, ce i-a lovit.
De atunci, din valul norilor,
Fulgere cad neincetat,
Ploi si furtuni, lacrimi si dor,
Din cerul ce nu i-a uitat.
Tunete rasunau si inca rasuna,
Din noapte, mereu, in infinit,
Intr-o lume, ce n-a fost eterna,
Iubirea in ea, a pierit.
|