Singuratate de m-as numi
As putea cred intelege, de ce
Nu mai trece nici o zi
Fara sa ma simt trist si rece.
Poate as putea mai mult a rade,
Cand pe alti i-as vedea
Inecati de lacrimi crude
Si inconjurati de umbra mea.
Si n-ar vedea decat ura, tristete
Si tot ce-i face a suferi,
N-ar mai zari acele fete
Ce vor sa-i faca a zambi.
Si nu mi-ar pasa ca-s doar eu
Intr-o lume fara de fratii
Caci as fi musafir mereu,
La prapastia lor, a singuratati.
Si n-as mai salva pe nimeni,
Si n-as mai iubi,
Caci in lumea asta nimeni
Nu stie a ma iubi.
Si ar cadea pana jos, jos de tot,
Fara sa se mai ridice,
Si as trimite peste tot
Samburii a lor suferinte.
Si peste tot ar inflori
Ce pe ei i-a ucis acum,
O frumoasa floare a uitarii,
Rasarita la rascruce de drum.
Calatori pierduti in viata
Ar culege-o pentru ei,
Si ar pune in a lor traista
Inceputul dragostei.
I-ar arde si i-ar mistui,
Si ei n-ar sti de ce,
Au inceput a uri orice zi
Care-i trista si rece.
|