Poteca noptii
Cand atingerea Lunii pe geam se va scurge
Si al vantului umbre se vor topi,
In oceanul cu doruri, nisipul se va frange,
Pe un mal pierdut, ce nu va mai fi.
O lumina eterna, din valuri se va naste,
Ploaia de demult, ce sub ploi ne-a unit,
Ea tremurand, cu dor te va stabate,
Pe a noptii poteca, pe al vietii mit.
Acolo, departe de tot, privirea-ti va tine
Drumul meu, ce cu tine s-a stins,
Te voi vedea atunci, plutind spre mine
Ca dorul viu, pierdut in vis.
Vei veni, la fel ca in prima seara,
Cand negrul val l-ai ridicat,
Vei veni si tot ce te inconjoara
Va crede ca esti, ca n-ai existat.
Pasii tai calzi spre o umbra vor piere
Si linistea nu-i va mai auzi,
Sufletul meu cu o raza va dispare
De-acum pe veci, pe poteca noptii |