Cerul nu e decat un urias iaz Ma plimba pe apele lui corabia norilor, Incotro ma intorc vad acelasi obraz, Aceiasi ochi mirati, ca ai florilor.
Tu intinde-mi mana, doar mana, Iti voi citi in miezul gandului. N-ai mai putea sa-mi purifici tarana Nici dac-ai da foc pamantului.
Poate sunt samanta de lotru, Nici o stanca nu ma striveste. Dar la marginea marelui codru intunericul greu ma pandeste.
Floarea soarelui a crescut prea inalta Tot uitandu-se mereu dupa soare. Cartitile uite pe camp Si-au sapat singure, in pamant, inchisoare.
Lasa-ma crancen caine al vietii Sa iau in brate o cruce mai noua. Zorii suna zdrentele cetii Peste largile campii de roua.
|