Cand oamenii din jurul meu
sufereau de sete,
n-am pregetat o clipa
sa ma catar sangerand
pe piscul unde nu mai calcase
picior de om inainte;
Cu putereile ele firave
si uneltele mele primitive,
am sapat o fantana
cu apa limpede ca de clestar
Am impodobit-o cu gresia visurilor mele
la care ajungeai printr-un arc de triumf
al noptilor mele de marmora alba
Oameni buni, potoliti-va setea
la fantana lcrimilor mele;
mainile mele pline de rani
stau marturie ca n-a fost usor
Oameni buni, calcati-mi pragul
ca de-o viata astept acesta clipa!
Cum? Voi nici nu ma cunoasteti?
Cei carora le era sete, au murit de mult?!
Lor nu le trebuia decat o simpla fantana
curata si proaspata ca roua diminetilor?
|