Mi-e dor de-o poezie buna
La care se ajunge greu
Iar oboseala ca arvuna
Nu este-n sine,-un minereu;
Invidiez pe cei cu har
Ca nu le pune nimeni frana
La tot ce-au scris si scriu. Macar,
Ca judecata se amana.
Dar e ca peste tot o lege
Pe care nu poti s-o ignori
Si cine-o calca, se alege
Cu cea mai grea dintre rigori
Caci sunt, exista. Nu se poate
Sa fi murit toti cititorii
de poezie. Cum socoate
nu's care critic, apriori.
Si pentru ei imi plec eu fruntea
Izvorului de armonie
Si poezia este puntea
Ce mi-a lipsit ades si mie. |