E ora cand refuza trandafirii
Un compromis cu propria candoare
Si indoiala care pururi doare
Mai rau decat asezamantul firii;
Vor fi taiati sa-nveseleasca mirii
Intr-un apus ramas fara culoare
Cand cel mai grav din tipete nu moare
Si il ingroapa-n carnea lor, fachirii
E ultimul recurs la o lumina
Rasfranta-n luciul mobilei curbate
Cand cad zapezi albastre peste sate
Si moartea le ramane fara vina,
Iar tija lor suava se calcina
Precum un rug cu palpairi ciudate.
|