Mi-am privit bratul si-a observat o urma violeta,
asemeni sclipirilor din ochii mei
atunci cand tu starnesti in ei furtuna.
Mi-am amintit: ne-am suparat aseara
Am vrut sa plec iar tu m-ai prins de brat, sa mai raman
De ce sa mai raman? Te-ntreb: de ce?
Poti tu sa-mi vindeci ochii, de lacrimile planse?
Poti risipi tu norii ce pleoapele-mi umbresc?
Poti sterge gandurile ce-mi brazdeaza fruntea?
Poti lua-napoi ceva, din ce-a fost spus?
Am obosit, cu bratele intinse tot asteptand
sa te primeasca inapoi
Urechea-mi nu mai poate sa asculte,
rivnitele soapte, ce nici macar n-au fost rostite.
Am obosit sa tot privesc nisipul din clepsidra
cum se scurge
|