Un print al noptii-nvaluit in tainice mistere,
cu ochi de onix slefuit pe lama de hangere,
domn al desertului pierdut, uitat de toti si toate,
langa-o fantana coborase, calul sa-si adape.
Pe fruntea lui talazuiau atatea ganduri frante,
iar ochii-i aruncau scantei sortite sa-nspaimante!
Si printre falduri de vesmanttesut din vant si soapte,
pe chipul lui citeai genuni nascute intr-o noapte.
Privind spre valu-ntunecat al apei din fantana,
soptea cu sufletul pierit: "Credeam ca-i o cadana!
O cupa proaspata de-azur, ce-o bei dintr-o suflare,
Un abur framantat de vant, ce-l ai si-apoi dispare
Am vrut s-o am ma fascina, acel calm *nu se poate*,
Stilete-mi rascoleau adanc, dorinte-ntunecate!
Credeam ca-i doar un vas de lut, ce-mi ispitea privirea,
s-o am, ziceam, sa fie-a mea, sa-mi potolesc pornirea!
Avut-am sute de femei, mandre margaritare,
podoaba-ntregului harem, imi zace la picioare.
Si-am strans in bratu-mi, sfaramand, fragilul vas de lut.
Dar nu stiam: pe pieptul meu un inger am avut!
Un inger sacru legamant, facut din foc si ape
Cupa de jad din care zeii vin sa se adape
Voit-am totul si-am baut si-ultima picatura
Pastrez si-acum sarutul cald, ce mi-a ramas pe gura.
Un vis, o boare, un balsam ii simt si-acum parfumul
patima mea l-a risipit, in patru zari, ca fumul!
Si am ramas cu ochi pierduti si-un dor ce arde-n mine..
Oricat as bea, mai sete-mi e! Si-o mare de suspine!
|