Stam asa gravi, timpul ne ploua,
Cu destinul alaturi imbatranim;
Alta lumina, aer, lume noua
Si calatorim etern catre tintirim.
Scocul nadejdii sec, gandul coclit,
Prin sange trece cornul tristetii:
Plange, aripa rupta, vag infinit
In care coboara paraiele vietii.
La rasarit zarile para,
Alamuri ruginite tipa strident,
Vrerea uitata, surda, amara,
Si cortina lasata funebru, atent.
Poate mai stii idila de an, de zece,
Creste-n noi amintirea cenusie,
Toamna, moarte, visul falnic trece
Si privim in ram pe Sfanta Marie.
________________________________________
Publicata in "DRUM", anul III,nr. 8 - 9, 24 aprilie 1938
|