Atatia stropi bezmetici de ploaie mohorata
Curgeau necontenit nepasatori si reci,
Se-ntuneca vazduhul. Si posomorata
Era imaginea atator ganduri seci.
In fata lui Pilat din nou arhiereii
Il acuzau pe Dreptul de rele nefacute,
Iisus tacea tot timpul, torcand rostul ideii,
Iar ei scaldau cuvinte de acuze multe;
Cu glasuri ragusite strigau necontenit
De rasunau si pietrele din vechiul lor palat:
"Sa fie rastignit!" "Sa fie rastignit!"
Pe maini guvernatorul cu apa s-a spalat.
Si voia le-a-mplinit, pe mana lor L-a dat,
Vazduhul se-nnegri mai plans ca niciodat!
|