Aripi zburau peste cetatea innegrita
Si-un stol de ganduri negre se ridica in zbor,
Cohorta din pretoriu cu inima-nvrajbita
Il dezbraca pe Dreptul in fata tuturor;
Din spini nevrednici ii impletira-n graba
Coroana pana-atunci de nimenea purtata,
Radeau de El ostasii cu credinta slaba
Si-L impingeau pe calea numai de El urmata.
Tacut si-nsangerat, pe-aripa soartei dus,
Nici semn de-mpotrivire, de ura sau pacat,
Privi cum gloata-ntreaga se bucura nespus;
Pe cer si soarele parea intemnitat.
Rotiri de aripi veneau nesatioase
Cand panza noptii se pripasea prin case.
|