Tara mea, blanda icoana,
ai ajuns cu capu-n spini.
Da-le-n dar cate-o coroana
la pleiada de cretini.
Ti-au vandut straiele toate
si-ai ramas saraca iar,
rupta in genunchi si-n coate,
zrentuita la hotar.
Haite vin sa se infrupte,
sa te sfasie ar vrea,
rad ca straiele-ti sunt rupte
si povara iti e grea.
Blestemati sa fie toti
care hulpavi te-ao pradat,
au furat ca niste hoti
parti din trupul tau bogat.
Arde-iar pamantul care
l-au vandul pe spagi destule,
prinza-i molima cea mare,
aiba lacrimi nesatule.
Bata-i soarte cu naduf,
talpa sa le arda-n iad,
faca-li-sar parul puf,
aiba viata de nomad.
Neamul meu, ce tragi din greu,
pune stavila la jafuri,
spurca-ti orice derbedeu,
creasca-ti bogatia-n vrafuri.
Unde-ti sunt barbatii vajnici ?
ca se vad numai pungas !
Cresteti altii mult mai harnici,
mai voinici si mai gingasi !.
|