Apele imi curg la vale,
frunza-mi cade-n maini stupida,
noaptea ninge cu paftale,
timpul stoarce agurida.
Trece umbra rasculata
cu aripi ce scuipa foc,
simt cum cade-ngenuncheata
inima din loc in loc.
Noaptea lacatul il rupe,
striga negasindu-si cheia,
frunza vine sa destupe
ce ascunde-n ochi femeia. |