Cantau niste lacuste-ntr-o seara
de toamna tarzie,
sau poate ca strigau vorbe de-ocara
cu mare frenezie.
Din deal, le raspundea o buha-nfoiata
si batrana,
ascunsa in teiul ce-nflorise in vara
langa stana.
Mioara ce-ar vrea sa se joace prin tarc,
e bolnava,
chircita, se uita cu jind la suratele ei
ce se-nfrupta-n otava.
Isi numara orele poate, gemand de durere
si trista,
se-mpaca cu gandul ca poate un maine
la ea nu exista. |