E plina urbea de rechini
ce fac furori spunand povesti,
ar vrea doar lor sa te inchini
ca sunt structuri dumnezeiesti.
Trufasi, fuduli si plini de spini,
nimic privirii nu le scapa,
se cred curati ca niste crini,
din seva noastra se adapa.
Noi pentru ei suntem nimic,
n-avem nici pret si nici valoare,
ne-ar cere mersul de pitic,
ne-ar arunca intr-o valtoare.
Ar vrea si gandul sa ni-l ia,
sa fim roboti in slujba lor,
ar vrea oricand sa fim nuia,
sa dea cu noi in altii vor.
|