Prea departe si adanc tipa-n bezna un albatros,
Ciugulind din valuri Luna, se roteste-n amintiri,
Zborul lui planat atinge, surazand, valul spumos,
Aripile-i bat egale, cum bat ploapele-n clipiri.
Tin pe puntea navei sparte, pe genunchi insingurarea,
Pun absenta ta in prora si brazdez oceanul crunt.
Somnoroase mici meduze jaloneaza lin cararea,
Navighez sub zari arcate si le sorb timpul carunt.
Nici nu e cantec mai trist ca siajul navei mele.
Trupul tau in falduri albe plutea-n ceata asteptand,
Pe cap aveai tiara sfanta din tremuratoare stele,
Si intr-un palid chip de inger noi ne-am contopit plangand.
E doar ecou intarziat acest drum nestapanit,
Si tacerea unde arde sfiosul albatros ranit.
24.12.10
|