Cantec intrerupt
de Platon
Dedicata fostei mele colege, care a ramas ingerul nopților mele inca - Steliana Cerveneanu.
Rasfoiesc imagini din basmele traite,
Superba-nlacrimare venita-n vis, tiptil.
Copil impatimit, in ganduri nerostite,
Eu eram pe cand, eram doar un copil.
Dar noaptea asta insa, te uita, se inclina,
Un vant hain ascute parerile de rau.
In aer se ingana cioburi de lumina
Si inca se-ntocmeste in ele chipul tau.
In iarna aceea moale, de un alb laptos,
Cu ganduri decupate in zapezi de seara,
Sub țepi de ger cantam pe ulita in jos,
La varsta cu arķpi și duh de vrabioara.
Iluzii scaparau in dreptul casei tale,
O trista armonie plutea pe clape fine,
Trudit acordeonul in candida chemare,
In cantec așeza strigatul din mine.
Timid ma iroseam in apriga ispita,
Iar mana tremura slujind un cantec greu,
Fiori se inalțau spre zarea ațipita,
Arzand in castitatea din adancul meu.
Un vant batea flamand, cobora țafnos
Mușcand scanteia pura din zapezi de seara,
Durerile-mi, purta pe ulita in jos,
Și cantul meu facut sa-l porti ca o bratara.
Batrana strada iar se intoarce-n vis
Acolo unde zac in putreda lumina,
O mana iți intind eu copil proscris,
Iar zarea ne-mplinirii de tine este plina.
Ma voi petrece in padurile de fagi,
Ori poate-n nerostita mea copilarie.
Cand insa din cuvinte ai sa te retragi
Umbra am sa-ti fiu, ori angelica stafie.
Ascuns in anii mei, valatuci de fum,
Crezand ca te-ndoiesti de legamantul meu,
Mi-ascund și azi tacerea, intr-un mic album,
In care patimesc și plang cu Dumnezeu.
01 Octombrie 2009
|