Stelian PLATON
18.01.2010
Se -mpleticesc valuri de mare zbuciumata,
Cu briza ta de soapte doresti sa ma imbeti,
Arca mea pe valuri, se-ntoarce incarcata
Cu asteptari, din pomul duioaselor tristeti.
Mi-e sufletul amorf ca tunetul pe zare,
Sau, cum amurgul profiriu, pe lunca rastignit.
In sinea mea m-agat, in mers, de Carul Mare
Si de un pui de inger in lacrimi ratacit.
Trec clipe, nopti si anii, toate: viata zaluda.
Pe fruntea mea in riduri sunt toate putregai,
Uneori as vrea ca un inger sa m-auda,
Iar cu steaua calatoare sa ma trec in rai.
De ce eziti? Dezbraca-te de lipiciosul lut,
Arata-ti firea ta plapanda, fara de namol,
Caci asa o sa ramai, cum zodiacul tau a vrut;
Stafie ninsa, crestinata, cu trup schilav si gol!
Voi intelege acum, viata de odinioara
Si voi intelege chiar, cantecul cel trist.
Cu vuietul voi sta, de-acuma-ntr-o camara
Si-n fiecare stea, voi pune-un acatist.
Cum sa mai astept, cand iata, arca mea-i pe ape?
Voi ridica panza, sa ma-ndepartez de stanci;
Ma-mbratiseaza valul cu rugaciuni si soapte,
Cand Duhul, arcei mele in bezna-i face branci.
|