de Stelian Platon
Erai tamna blonda,dantelata,
Cu sani mustind si dati in parg,
Te adoram de fiecare data,
Gustandu-ti fructele prin targ.
Cu parul despletit,sau prins pe-o parte,
Imbalsamai amurgul de pe cerul ud;
Solitar,ma intrebam din care parte,
De-acuma pasul tau am sa-l aud.
Sfinte incantatii fulguiau din cer
Si sfaturi intelepte din amvon,
Eu,nu intelegeam acel mister,
Din duiosia calda-a unui semiton.
Ma uit cum se inchide zarea,
Umbra moale aruncand in vid;
Sub cheia sol e dezlegarea,
Ce-ascunde trupul tau candid.
Lumina zilei-i gata sa dispara,
Solemn revine intunericul perfid,
Sufletul se-aduna in incantatii,
Iar clipa se asterne, trista intr-un rid.
Erai o toamna blonda,dantelata
Cu sanii plini,ce lumini rasfrang;
Ca intr-o poveste adevarata,
Te-mbratisez in visul meu si plang.
Platon
|