Stelian PLATON
10.01.2010
Asa cum stau cu fruntea implantata,
Spre cerul, picurand in ochii mei,
Tot rascolind prin lumea aialalta
In lacrima, sculptam parintii mei .
Cand fara motive noaptea se intinde ,
Sprijinita pe racorile de vant,
Vine in tacere mama langa tata
Si mormantul plange, peste alt mormant .
Eu nu mai sunt, mandria de sub soare;
Sunt caderea, de sub pleoapa ta,
Salcie, pe maluri ganditoare,
Si avangarda in tristete grea.
Nu ma mai inalt pe funii de lumina,
Pe care se urca ideea mea frivola;
De un fosnet palid, viata se anina,
Si fereastr-adanca e vechea mea viola
|