de Stelian Platon
Gandurile-s tot mai rupte,
Lacrima e tot mai mare,
Jalea umbrelor ma mustra,
Bantuita-i orice cale.
La acest sfarsit de seara,
Ce putem pune-n cuvant,
Unde ne-am lasat parintii
De se-aud ca sub pamant?
Acum este alta lume
Si gradina e de lut
Satul e plecat de-acasa,
Un alt hotar e dedesubt.
Parca ieri privea din poarta
Mama si batranul tei;
Astazi frunza lui se-mbata
Cu roua din ochii ei.
Pe mine isi culca umbra
Casa noastra schiopatand,
Rugaciuni abandonate
Ma asteapta murmurand,
Ard cuvinte rasturnate
Ca nisipul in pustie,
Iar in golul meu din suflet,
Nici nu stiu ce se mai scrie.
Pasari grele de-asta vara
Vor veni sa ma petreaca,
Cand se-apropie din ceruri
Cel cu Luntrea sa ma treaca.
Eu cel de azi si cel de ieri
Sunt o cumplita asemanare,
Si nici unul nu se teme
De-aceasta lunga leganare.
Cadelnitandu-mi plopii-preoti
Drumul ars de pasii sortii,
Ma intorc in ascunzis
Inconvoiat sub tarmul noptii.
Supus mereu de zodii triste
Legilor din cer cumplite,
Voi reveni copac in toamna,
Cu frunzele nelinistite.
Cintecul cerșetorului
Stelian Platon
Un cersetor mergea pe drumuri
Si batea din poarta-n poarta;
Ducea in rugaciuni durerea
Si in toiag intreaga-i soarta.
Se aseza in colt de strada,
Batran proscris de Dumnezeu,
Din cand in cand un ochi sa-i vada
Bratul tremurand si greu.
Lumea n-are timp sa-l vada,
Icoanele si le-a vandut
Si e doar umbra trecatoare,
Pe langa trupul lui durut.
Intr-o zi cazu in strada
Si se zbatu cuprins de frica,
Iar cu o mana tremuranda
Strangea la piept icoana-i mica.
|