S-a rupt o roata de la carul culturii romanesti
Paunescule, de ce ne parasesti?
Cum o curge a noasta cultura, mai departe,
Sa-mparti versuri in multimi, si sa uiti de moarte
Suspine intr-acest car, prin mocirla si noroi
Citind versurile lui, suntem noi
Nu uitati de el, popor drag si vioi
Dani-l Bunul nostru Doamne inapoi
Ai scris despre parinti, iar acum esti un parinte
Ce-ncet ne parasesti cuminte
Si ai intrupat, multe, dragastoase cuvinte
Ce se scurg in lacrimi, si pe morminte
Versuri duioase tarii, ai semanat
Pe toti laolalta ne-au imbarbatat si adunat
O tara frumoasa, cum toti poetii au iubit-o
Si toti ca tine au cinstit-o
Lasa-ti condeiul, cel din care literele pe foaie au ramas
No vrem gandurile ce ne-au atras, ingropandu-se-n impas
Cu el, frumoasele-ti vise inca nescrise
Intr-u iubire sa pictam, dragostea poetica sa ti-o alintam
Asta noapte flori la capatai, poporul ti-a pus
Dulce poezie cu drag, ti-am adus
C-am crezut in cel ce la nume i s-a adaugat un "escu"
Intr-ale noastre timpuri, esti a doua viata Eminescu
Nu plange Adriane, ca acolo unde mergi
Loc de seama printre colegi, intru vecie langa regi
Iara-n urma, fala si respect ai sa culegi
Caci din poezia ta, roata noua la carul culturii ai sa legi.
MR
|