Vuiet De Iarna
Intr-un sfarsit de toamna, degradanta de frumos
Aluneca un gand de iarna, pe al cascadei timp intortocheat
Si intr-o seara innegurata fuge un soare glorios
Insa dupa un vis caldut, in cerga de-o noapte suierata
Scapa pintre nori si vuiete culoarea iernii imaculata
Dar, prin lege, toamna lasa iarna sa-i urmeze pe un estetic gratios
Caci intr-un iute timp, impozant omatul se asterne inscaunat
Unul dupa altul, copac langa copac, lepada crengile uscate, alene
Rand pe rand, frunza cu frunza se aseaza-n tihna sub troiene,
Iar, in voie, atotcuprinzatorul verde scapa pravalit la hibernat
Si lasa-n pline drepturi ciclul iernii, cu al ei alai infrigurat
Inhamata cu forte noi, de-un crivat surzitor dur si asupritor
Asa-s ele, cele patru, unul pleaca altul vine pe un vant coplesitor
Fiecare, in timpul ce-i apartine, schimba de la celalalt ce vine.
MR
|