pe valul vietii am pornit
strigand cu foc,la cer
sa reusesc ceva in viata-
doamne,asta-i tot ce-ti cer.
de-si e greu,in viata asta,
omule,tu speri mereu,
si-ades te rogi,in tot ce faci-
si-l pomenesti pe dumnezeu.
pe dumnezeu,care,se pare,
ca deseori el ne-a uitat
si ne-a lasat,precum un orb,
ce se descurca in toiag.
sau poate noi,simtim nevoia
de a crede in ceva,
si de aceea am ramas-
doamne,doar la mila ta.
din trecut,si pana azi,
dumnezeu nu s-a schimbat,
poate doar s-a suparat,
si cu foc ne-a blestemat.
lumea,s-a schimbat in rau,
hulind ades pe dumnezeu-
care a dat pe fiul sau,
sa ne scape de cel rau.
de fapt,nu stim,ce sa mai credem,
si am ramas in nebunie,
sa n-e descurcam ca orbii,
intr-o amara agonie. |