ce cuminte de-ncet si-arde soarele toamna
frunzele-n cer/rotunjindu-se
dupa fiecare unghi drept
pe care-l face cu trunchiul
umbrei/ lasata
peste scoarta de pamant afanata
tot aurul furat din cer
de pamant, e spalat toamna,
firicel cu firicel
carata cu carata,
pamantul isi deapana auru-n banca
mai intai de lemn
mai tarziu de piatra
de fier
si tot asa
pana ce viitorii oameni
amintindu-si de ceea
ce-au fost odata
o vor lua de la capat
si toamna la fel
argintul, deocamdata al stelelor
ramane un privilegiu al ienilor |