Cand Pastile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri si dus agale,
Copil ma regasesc in satul meu
La casa batraneasca de pe vale ;
Simt si acum, pe prispa, dimineata,
Cernandu-si fluturasii de ninsoare,
Cum imi ating cu gingasie fata
Ciresii alintandu-se in floare,
Si-aud la fel, venind peste campie
Spre deal zorit, urandu-mi "ziua buna",
Un soare inganat de-o ciocarlie
Cu-o veste la clopotnita batrana ;
Se anunta o mare sarbatoare,
Iar martora era si Luna plina :
Va cobori din morti, spre Inaltare
Isus, a lui Maria, cu lumina !
Ca incepea asa o primeneala,
Miresmele de flori de liliac,
Si lutul proaspat, iz de varuiala,
Se vanturau prin usa din cerdac,
Ne usuram si trupul de povara
Si sufletul cumva de-am suduit,
(Scapam si eu atuncea de ocara,
In ziua cand mergeam la spovedit !)
Fiind copii, mancam in Postul mare
Nu doar urzici, ca ne rodea burtica,
Ne mai spurcam si noi, deh, la mancare,
Ca popa nu stia, zicea bunica,
Dar totul se facea cu randuiala
Si toate le-asezau la locul lor,
Stiau batranii bine, fara scoala,
Cum sa-L primim pe-al lumii Salvator.
..............
In miez de noapte, satu-n asteptare,
Biserica-ntr-o hora o strangea,
Lumini se aratau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, invia,
Ne intorceam cu paste si lumina,
Bunica ne dadea miel din cuptor,
Iar ouale-asteptau pe masa plina
Sfintite in al nostru tricolor,
Iar la amiezi, pe lunca ne-ntalneam
Gatit in straie noi, cum altul nu-i,
Caci noi copii-atunci, ne innoiam
Cand Se nastea si la-nvierea Lui,
Si cata bucurie, 'ntregul sat,
Oua ciocnind cu mare si cu mic,
"Cristos a inviat ! Adevarat !"
Pe pajistea cusuta-n borangic,
Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeasi lunca mandra ca o ie,
Mi-a dat ca sa le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Marie...
As vrea sa vin din nou in satul meu,
In zi de Pasti, in zi de sarbatoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cat mai am de ars din lumanare...
E Paste iar si Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicand nu se va stinge,
Departe, peste mari, de al meu sat,
O lacrima de dor mi se prelinge...
Simt o speranta-n suflet cum izvoare
Din flacara-I ce arde, tumultoasa,
La ziua si satucul plin de soare,
La Invierea cand voi fi acasa.
Valeriu Cercel
|