Povestea din sat - comentariu Adrian Maniu

Poemul epic intitulat Povestea din sat, publicat initial in revista «Gandirea" nr. 7, din august 1921, si ulterior in volumul Langa pamant (Editura Cultura Nationala, Bucuresti, 1924), apartine unei a doua perioade din creatia lui Adrian Maniu, perioada in care artistul opteaza, programatic, pentru o maniera poetica traditionalista.

Fondator al revistei "Simbolul" (1912), impreuna cu Tristan Tzara si Ion Vinea, Maniu debuteaza sub semnul unei lirici simbolist-decadente, pentru ca apoi, in volumele Figurile de ceara (1912) si Salomeea (1915), precum si in numeroasele creatii aparute in reviste si reunite abia in 1968 in volumul Flori de hartie, sa dovedeasca o inventivitate ludica de tip avangardist. Ulterior, artistul iconoclast se va indrepta spre o poezie inspirata de spiritualitatea autohtona, ce va estompa ironia si spectacolul experimental avangardist.



Insa, dupa cum s-a observat de catre reprezentanti ai criticii contemporane (Ovid S. Crohmalniceanu, Ion Pop, Nicolae ManolescU), diferenta intre cele doua perioade din creatia lui Adrian Maniu este una de atitudine, de optica si nu de substanta poetica. Pasionat de arta plastica si avand o solida cultura in acest domeniu, Adrian Maniu este un plastician al poeziei, care trece de la stilul prerafaelit, bruiat de tehnicile de insolitare avangardiste, la hieratismul bizantin sau la stilul naiv al icoanelor taranesti.



Desi mimand adesea ingenuitatea, "stangacia' picturilor naive, a icoanelor mesterilor tarani sau a picturilor de balci, imagini care odinioara il fascinau pe Rimbaud, cadrele compuse de Adrian Maniu in Povestea din sat nu sunt mai putin elaborate, mai putin estetizate decat acelea din poemul dramatic Salo-meea. De aceea s-au facut adesea apropieri critice intre acest tip de poeme scris de Adrian Maniu si lirica unui Francis Jammes sau pictura lui Henri Rousseau (VamesuL).



Povestea voit schematica, de coloratura autohtona, a "Fetei cu parul de aur", copil abandonat candva de circarii aflati in trecere prin sat, sedusa apoi de fiul arendasului si sfarsind ca prostituata sau sinucigasa, ce constituie filonul Povestii din sat, este pusa in scena, dupa cum observa criticul Ion Pop, cu o rafinata imbinare a "doua stiluri naive: unul apartinand modernitatii (care fusese ilustrat de un Picasso in pictura sau de un Apollinaire in poeziE), altul al traditiei romanesti a iconarilor tarani".


Secventa cel mai des citata din acest poem epic, intitulata Saltimbancii, se intoarce, pe de o parte, la ipostaza "artistului ca saltimbanc", Pierrot ironic si autoironie, alteori (precum in Balada spanzuratuluI) papusa mecanica, dezarticulata, gesticuland grotesc pe scena lumii, imagine draga artei avangardiste. Pe de alta parte insa, lumea circului este privita cu ochiul "naiv", ce schiteaza imagini stangace, subiectiv alese, al unui satean-copil, ce priveste fascinat o lume mirifica:

"Circul s-a oprit in piata principala,
Langa han.
Vataful a intrat, pe maini se spala,
Si bea, platind incet, un ban
Sau un ducat.
Era tigan, parea-mparat".


Mimand in continuare viziunea infantila si stangacia povestirii orale, imaginea se deruleaza cu o mare prospetime a perceptiei:

"Din nimic circul a crescut
Coperit cu panza si sfori.
Gastele, cand defiland au trecut,
Au putut sa vada tricolori
Si un steag mare,
La intrare,
Pe care sta scris: 2 bani.
()
Maimute sareau,
Strambandu-se ca bolnavi adevarati,
Piscau
Solzii crocodililor impaiati II Si se mai spune de-o camila
Cocosata, cu gat de broasca testoasa
Iti facea mila,
Acest animal cu infatisare neomenoasa,
Cum am spus
Desi la fel,
Cu cel
Pe care Regii au calarit la nasterea lui lisus"

Desigur, vechiul demon ludic, al artistului avangardist, nu este intru totul adormit in acest univers poetic. El insa devine tandru, atent fata de fapturile umile pe care le priveste cu fascinanta intelegere si se armonizeaza in accentele elegiace din finalul poemului.



Artist modern in adevaratul inteles al cuvantului, Adrian Maniu incearca, asemenea lui Apollinaire sau, in plan autohton, lui llarie Voronca, sa refaca un sincretism originar al artei, unde cuvantul si plastica se imbina in transmiterea mesajului. Si, dupa o prima etapa de "purificare" a limbajului de conventiile sale impovaratoare, va cauta sa readuca poezia la statutul sau ceremonios intr-un efort ce se intalneste cu demersul orfic, dar si cu drumul balcanic si ludic al unui alt mare poet modern, Ion Barbu.

Poeziile poetului Adrian Maniu