Rondelul pagodei - comentariu Alexandru Macedonski

In 1927, postum deci, apare Poema rondelurilor, volum ce strange la un loc toate rondelurile cunoscute ale lui Al. Macedonski. Cele sase cicluri (Rondelurile pribege, Rondelurile celor patru vanturi, Rondelurile rozelor, Rondelurile rozelor de ieri si de azi, Rondelurile Senei, Rondelurile de portelaN) au in centru, ca motiv poetic dominant, roza simbolista (nu intamplator in centru se afla chiar Rondelurile rozeloR) si dezvaluie un amestec de romantism, simbolism, parnasianism si neoromantism.



Rondelul pagodei s-a nascut dintr-o definitiva renuntare la natural (ca element constitutiv al imaginarului poetiC) in favoarea artificialului si, in paralel, descoperirea toposurilor artificiale, estetizate cu rafinarii si cu elemente artificiale, in marginea kitschului, ori macar cu franturi de gesturi tipice asiaticilor. Avand la baza realitati pe care Ie-a cunoscut doar din fotografii ori din lecturi, Alexandru Macedonski schiteaza, in acest poem, cu foarte putine elemente, o miniaturala imagine capabila sa releve gratiosul din chiar cateva trasaturi de condei: zambirea matinala are in centru pagoda argintata. Exista in prima strofa doua elemente naturale (dimineata si fluturii eI) si doua artificiale (movila plus pagodA), ce lamuresc asupra amestecului de echilibru clasic cu evaziuni simboliste, asupra perfectiunii formale a parnasianismului, dar si asupra eliminarii naturalului din poezia vremii. O anumita senzorialitate decadenta e vizibila aici, prin retorisme si gratii cam nesubstantiale ["fatada sculpturala"). Tema nu e doar evidenta (imaginea exteriorului unui templu japoneZ), ea e, in plus, montata in coerenta prin limbajul sugestiv si mai ales prin cautarea obstinata, disperata, a suavitatilor, delicateturilor ce pot esentializa la doar cateva tuse o imagine. Astfel se explica sensibilitati si gratii pe care le evoca "portelanul roz" ori "roua tainic desirata" care, "picurand, diamantata" "portelanul roz i-l spala", in acumulari de reverberatii ale sugestivitatii tipice pentru poezia lui Macedonski.



In tonul nostalgic, dar lucid, se vad cateva grade ale candorii si spectacularului, ale entuziasmului celui ce-a scris, care fac ca poemul de 13 randuri sa para cam frivol, usor feminin. in orice caz, e lipsit de adancime. Slabiciunea autorului pentru perfectiuni formale merge pana la fanatism si ea e responsabila pentru absenta unor preocupari pentru dimensiuni metafizice, chiar si derizorii, in acest poem. Ramane evidenta doar migala pusa in a prelucra si a slefui relieful oriental in aceste scurte versuri (cate opt silabE), in care imaginarul japonez e turnat in forma europeana a rondelului. Simplitatea stilistica a Rondelului pagodei il face si mai atractiv si ea se adauga muzicalitatii, prelungita chiar dincolo de finalul textului (element simbolisT). in total sunt cam 20 de figuri de stil, care compun, destul de concentrat, poza enigmatica si deosebit de atragatoare a poeticei pagode. Nostalgia declarata in tema se consuma, incet, pe parcursul textului. Cromatica poemului nu este cu nimic diferita de a celorlalte rondeluri, ba, am putea zice, e mai sumara: doar nuanta portelanului roz, a exteriorului argintat, sau, cateodata, diamantat sunt explicit enuntate in text.



Dar printre randuri mai pot fi ghicite spectre de lumina insumate in cateva expresii:

"zambirea matinala", "umbra pomilor, miscata", care "o dezbraca, virginala", "mari fluturi" si "fatada sculpturala" - sugestii ale diafanului. Mihai Zamfir gaseste in aceste versuri din Poema rondelurilor "o muzica a limbajului ce transcende sensul cuvintelor".
Totusi, nu trebuie separata muzica de fondul imaginar al textului, asa cum putem face, net, diferenta dintre natural si artificial. Ele sunt complementare si dau, impreuna, imaginea unui paradis ce are in centrul sau un templu, paradis diferit, sa zicem, de cel din Noptile lui Macedonski. Imaginile sinestezice, si ele apanaj al simbolismului, realizeaza o topire a fiintei in peisajul deschis: de aici impresia de lirism obiectiv, care nu e deloc straina de cerintele parnasianismului. Laitmotivul primeste o functie noua: versul-refren e, de fapt, ideea centrala a poeziei, echivaleaza cu o apoteoza a starii si a puterii de sugestie, trecand dincolo de simplitatea cam schematica a rondelului, care tine si de faptul ca e vorba de o realitate inventata.



Intr-un asemenea peisaj, se pot realiza corespondente sau sinestezii, dar vizualul e privilegiat fata de celelalte simturi, care nu trec, inca, de puterea sugestiei. Mihai Zamfir: .Legea lui (Al. Macedonski, n.n.) e contrastul si pendularea intre idealitate si realitate, absolut si relativ, etern si efemer".

Poeziile poetului Alexandru Macedonski