Budila-express - comentariu Alexandru Muşina

Aparut in volumul colectiv Cinci, in care Romulus Bucur, Ion Bogdan Lefter, Bogdan Ghiu, Mariana Marin si Alexandru Musina adunau texte cu valoare contestatara si reformatoare in contextul politic si cultural definitoriu anilor '80 ai regimului comunist, poemul Budila-Express detine rolul de manifest al unei generatii care se afla in opozitie cu directivele de partid si cu sugestiile cenzurii.



Caracterul sau "exploziv" si "continutul subversiv, protestatar" (A. BodiU) subliniate de exegeza postdecembrista nu face insa din acest poem doar un text dictat de circumstantele istorice, de situatia de criza culturala si de nevoia compensatorie a demascarii unei dictaturi, el ramane si astazi actual prin problematica umana pe care o expune, prin propunerea iterativa, prin lectura, a unui exercitiu / joc serios cu propria constiinta.



Dincolo de istoria tumultuoasa a poemului, dincolo de succesul obtinut in lectura din cadrul "Cenaclului de luni" sau de barierele cenzurii politice care a dus scoaterea lui din volumul debutului poetului, Budila-Express nu motiveaza doar o generatie de creatie, nu are doar un rol punctual si ocazional in istoria recenta a literaturii noastre, ci dimpotriva impune un model de poetica si de retorica, raspunde la schimbarea de sensibilitate produsa la nivel cultural, ancorand - chiar in stadiul de subversiune si atac - literatura romana contemporana la valorile si modelele literaturii moderne universale. in acest sens, Alexandru Musina este unul dintre poetii care a reusit o veritabila sinteza culturala care extinde sfera preocuparilor generatiei sale de la modelul american, de la poezia prozaismului, a biografismului si a cotidianului, de la structurile epico-dramatice ale Cantos-urilor lui Ezra Pound sau ale Tarii Pustii a lui T.S. Eliot, la modele lirice clasice, precum cele impuse de paradigma greco-latina sau de modelul trubaduresc ori de cel medieval francez, critic si ironic, prin Francois Villon, de care pare sa aminteasca datorita virulentei tonului si gratie spectacolului baladesc al rememorarii. Acest spectacol, regizat poetic in sase secvente, inegale ca dimensiune si variabile in tonalitate, este condus cu virtuozitate, pentru ca in final sa realizam, aparent involuntar, unitatea de viziune, in ciuda fragmentarii voite, a faliilor din real pe care poetul le decojeste pentru a ajunge la miezul realitatii, al constiintei.

Debutul pare banal, cateva insemnari adunate sub titlul "Introducere" dezvolta un discurs confesiv, cu accente evocatorii:

"Cei care m-au iubit au murit inainte de vreme,
Cei care m-au inteles
au fost loviti pe la spate si inmormantati in graba, cei
Care mi-au tras la xerox programul genetic au innebunit
Si-si plimba in soarele amiezii
Privirea tumefiata, creierul mirosind a cloroform".
Insertia cotidianului se face progresiv, condusa de firul nevazut al trezirii (marcata de motivele "luminii" si al "diminetii"), ca moment comun, al existentei colective, universale, dar si ca moment initiatic / personal, chiar daca el este introdus in poem prin artificiul parodiei, al deriziunii si al autoironiei:

"Dimineata
Ne primeste totusi cu bratele deschise, totusi lumina
Mai bate in epiderma fanata, totusi vantul
Ne mai aeriseste orbitele duhnind de amintiri () Am pierdut lotul.
In paradis, in clipa cea repede, in metalul inchipuirii
Nimic din noi n-a ramas. Un avort
Rapid, aseptic, elegant. II Totusi dimineata mai intinde
Bratele ei transparente, de caracatita, spre trupul
invinetit de somn si de vise, totusi aerul
Mai face troc cu celulele spongioase, totusi moaca roscata IA servietei mele ranjeste, tampa, fericita".
Dupa acest preambul, simturile isi acutizeaza perceptia, secventa a doua, numita "Senzatie", demistifica o existenta banala, ritualizata in exces, schematizata de / prin rolurile pe care le imbracam succesiv, ritual din care sacrul pare ca a disparut:

"Din cand in cand trompeta ingerului
Scoate sunete de fanfara. Din cand in cand ne asezam la masa,
Ciocnim oua rosii sau pahare de vin, conversam.
Din cand in cand
Dansam in semiintuneric cu femei
Proaspat spalate si mereu stanjenite, din cand in cand () se sparge conducta, vecina tipa
Dupa postasul intarziat cu pensia".
Treptat poemul se transforma intr-un "jurnal fara glorie" (Florin ManolescU), punctat de refrenul "Din cand in cand", care intretine tempoul cotidianului la tensiunea / presiunea unei existente prozaice, vulgare, desa-cralizate, insa dotate cu sens compensatoriu:

"Sau traversam zidul putrezit al Gradinii si culegem
Cioburi de aur cu care imblanzim viitorul, sau deschidem
Nasturii aerului si posedam furiosi
Trupul cald inca al iluziei".
Poetul amesteca lirismul pur cu rescrierea dramatizata a modelului traditional, biblic, retinand ironic incercarea asumarii utopiei. Cu toate aceste accente de revolta surda, inabusita pana acum, finalul acestei secvente marcheaza optiunea: fuga de realitate se face prin refugiul in lectura si in cultura sau, in secventele urmatoare, chiar prin notarea agresiva a lumii in text, prin "reproducerea ca si polemica a unei realitati care a fost silita sa se transforme in propria ei parodie" (Florin ManolescU). in a treia secventa a poemului Budila-Express, Al. Musina introduce o viziune mai larga pe care o asaza sub titlul "Context".
in aceasta sectiune, ce pare oarecum rupta de discursul celorlalte, sunt dezvoltate ludico-ironic doua teme, a poetului si a poeziei, aspect ce atrage in mod implicit poemul inspre sfera artelor poetice, transformandu-l intr-un crez, dincolo de criticismul acut atintit asupra socialului:

"Ei ma intreaba despre poezie, acea trebuinta
Jafnoasa si plina de rusine a adolescentei,
Despre poezie, precupeata grasa si care
Ne-a luat pe nimic inimile de pustani si Ie-a pus pe ata
Despre poezie, cuvant plicticos,
Pe care dictionarele-l mai pomenesc
Din conformism si vocatie inertiala".
Aceste versuri sunt pretextul unei noi viziuni asupra poeziei, raspunzand, prin deriziune si autoderiziune, tuturor definitiilor si cliseelor date acesteia, fie de mediul academic, conservator, fie de prejudecatile comune.



In continuare, poetul-alter ego promite sa scrie "despre noua () viata in tinuturile boreale", asteptand, alaturi de prieteni, dezghetul (ideologic si culturaL):

"Toti ma intreaba despre poezii, toti ma intreaba
Cum e noua mea viata. II Nu sunt tristi, dar nici veseli. Traiesc intr-un aer de celofan, asteapta clipa
-n mare liniste, gata impachetati".
De-abia acum poemul devine un text cu transparente trimiteri la regimul politic, convertindu-se in a patra secventa in ceea ce si anunta:

"Defulare" este partea cu o retorica din ce in ce mai vitupe-ranta, in care critica social-politica, ironia si autoironia se combina intr-un joc poetic in care experientele biografice, antrenate de structura narativ-enume-rativa a secventei, sunt amplificate la nivel de generalitate. Traseul existential se metamorfozeaza, astfel incat identitatea subiectului in numele caruia se face enuntarea se modifica de la personal la colectiv; marca pronumelui de persoana intai singular nu mai satisface discursul, dimpotriva el capata forta prin angajarea unei multiplicari a destinului particular, repetat de fiecare existenta a cotidianului in retorica lui "noi".
Calatoriile navetei - aventuri reale si in imaginar, evadari in si din registrul realului si transfigurari grotesti ale acestuia - nu sunt decat materia in care colcaie banale existente, nelipsite de farmec, ale unor eroi precum "arlechinul domesticit", "paianjenul blond", "domnisoara de silicon", "ursuletul Yoghi" sau "marele gagicar" :

"Si noi am calatorit cu Budila-Express () Si noi am coborat la Hermansdorf, am vazut
Bidonville-urile din marginea terasamentului,
Nesfarsitele turme de capre raioase, si noi
Am vazut Teliu-Valley, si noi am auzit
Graiurile amestecate ale triburilor de culegatori de ciuperci,
Si noi am prajit slanina la flacara brichetelor, am crosetat
Rabdatori in asteptarea minunii, si noi
Am vizitat Intorsura-City, ba chiar ne-am intors
Cu preafrumoase suvenire. II () Si noi am cules laurii de staniol
Ai dupa-amiezelor petrecute-n sedinte, si noi
Am luptat in intuneric cu diversi
Dumnezei judeteni, si noi am stat
Pe malul fluviului si am plans {)'. Tensiunea poetica ajunge astfel la cote maxime, trecand prin starea obiectiv-constatativa, apoi prin cea nuantat nostalgico-ironica, pentru a ajunge la notatia viscerala, dura, specifica unei incizii care descopera toate maladiile adunate laolalta:

"si noi
Am descoperit cultul secret
Al stomacului, sexului si capul plecat, si noi
Am patruns in catacombele realitatii,
In subsolul paginii de ziar si mai jos de subsol
Acolo unde nu mai exista decat
Carnea si timpul, senzorul obosit".
Dincolo de criza realitatii, Alexandru Musina, va dezvalui in finalul acestei secvente poetice sensul profund al redundantelor calatorii care au configurat la suprafata explorari in cotidian. Criza lumii exterioare este doar preambulul tematic al poemului, in acest context fiind posibil, gratie exersarii privirii critice, jocul scrutarii universului interior, imagine pregatita de analogia propriei existente cu destinul trenului de naveta:

"Budila-Express ruginind nevazut
Precum tineretea, la incheieturi".


Penultima secventa, "Filtru", readuce tragismul existentei anonime, incarcerate tiranic de imperative si reguli, intr-o alta tonalitate, care paraseste umorul si autoironia, dobandind accente sarcastice. Virulenta si atacul vor fi antrenate sa stapaneasca si sa demaste degringolada ideologica si frenezia doctrinara ce au pus stapanire pe spiritele libere. A. Bodiu a identificat in acest episod "o tentativa de redefinire a eului, de evadare din Infern", tentativa ce reuseste, in masura reinventarii subiectului prin cuvant, o dubla renastere, atat a sinelui generic / a identitatii individului, cat si a limbajului, revitalizat prin infuzia de cotidian, prin epurarea de sechelele dogmatice sau sentimental-poetice. Musina renunta la ornamentatia traditionala a versului, renunta la reguli prozodice, cultivand limbajul poetic care aparent oranduieste firesc frazarea, fara gratuitati si artificii, cautand sa prinda ritmul "spontan", al fluentei colocvialitatii intr-o constructie foarte atent elaborata (a se vedea numai ritmicitatea refrenului, structura si pozitionarea acestuia in fiecare secventa). Finalul acestei epopei moderne vine brusc, dupa o demonstratie de adevarata poezie de limbaj, demistificatoare si creatoare in acelasi timp, o dovada a puterii de expresie greu de egalat:

"Atunci au navalit, izbucnit, explodat:
fofilatorii si scatoscotocitorii pontatorii si antemergatorii
lingecuristii si drogheristii femeile de cauciuc si cele evidentiate
esanjistii si stahanovistii alchimistii si verslibristii
lucratorii cu gura si cu despicatura cu mapa si sapa () scopitii si neofitii scrobitii
si neofalitii soldatii de plumb si politaii de carbid
cu amintirea copilariei conservata in heliu lichid".
Asumarea acestei realitati a constiintelor in descompunere si adecvarea la ordinea impusa nu conduc decat la intensificarea crizei, la constatarea cu brutalitate a imbatranirii, a degradarii conditiei umane:

"ŤO.K.* am zis
si am imbatranit".
Ultima secventa, intitulata "Ilustratie", rescrie cateva clisee ale genului: formula atasata unei panorame sau unei vederi desprinse dintr-un spatiu / din real / din cotidian, dar si modalitatea adecvarii la un public larg, de aici stereotipul traducerii in mai multe limbi de circulatie internationala. Prin aceste procedee metaliterare, parodice si umoristice, poemul se intoarce asupra siesi, devenind retroactiv ceea ce s-a dorit de fapt:

"UN VOYACE ACREABLE AVEC BUDILA-EXPRESS"
"ABENTEUER UND EXOTISMUS MIT BUDILA-EXPRESS"
"HAP PY DAYS WITH BUDILA-EXPRESS"
"LA VITA E BELLA CON BUDILA-EXPRESS", intr-un cuvant, o imagine dinamica, surprinsa in flash-uri, ce rezuma epopeea unei lumi si a unui destin, agresate de "teroarea istoriei" (M. EliadE), angoasate de scleroza constiintei si a corpului. Imagine compozita, distopica si ironica {Jn fundal o fanfara de ingeri
in costume nationale"), de feerie ludica, hiperrealista, a existentei "autentice", surprinse in photo-graphia de obiectivul complex al scriiturii lui Alexandru Musina.



Intelegand ca poezia este o noua "sansa", poetul si teoreticianul Musina reuseste sa raspunda convingerilor sale si sa asigure sens si coerenta existentei prin "centrarea atentiei pe fiinta umana, in datele ei concrete, fizic-senzoriale", prin regandirea omului "integral si ireductibil" in dimensiunile poemului postmodern ca forma a intuirii / a descoperirii "unui nou drum pentru umanitate", poezia "noului antropocentrism" {Poezia - o sansa, 1982).

Poeziile poetului Alexandru Muşina