Dealuri - comentariu Ana Blandiana

Poezia deschide volumul Somnul din somn (Cartea Romaneasca, 1977). Pozitia privilegiata a poeziei in cadrul volumului este sustinuta si de valoarea-i de exceptie, ideatica si stilistica.

Dealuri este o blanda meditatie pe tema, des abordata, a trecerii, a evanescentei. Dar intr-o structura a textului clasica, de tip eleat, se dezvolta un continut de idei sugerand un heraclitism existential.

Organizarea textului este de tip clasic: trei catrene dispuse intr-o simetrie compozitionala sub forma de clepsidra. Primul catren contine meditatia eului poetic, concentrata insa asupra unei dimensiuni exterioare a existentei, dealul, care devine cuvan-tul Ascunse jumatate in pamant
Ca sa se poata bucura si mortii
De carnea voastra rotunjita bland".

Cuvantului-cheie, dealuri, aflat in pozitie anaforica, i se confera valori subiacente simbolice. Gandit ca un vocativ, el capata valoare de spirit proteguitor, totemic. Apoi, dealului i se confera, la modul simbolic, prin determinatia apozitiva, caracterul de rotund, de perfectiune (sfera este complinita printr-un epitet clasic, dulce, repoetizat si sunand eminescian, adica intr-o plenaritate de acceptiunI), dar si cel de mod de comunicare si spatiu de comuniune a celor doua lumi. Dealul este o matrice existentiala, care leaga deopotriva generatiile ("Ca sa se poata bucura si mortii"), prezentul si trecutul ("Ascunse jumatate in pamant"), intr-un sens al planetaritatii (.rotunjita bland") careia i se atribuie deocamdata o existenta caracterizata printr-un semn al concretului - carnea. Se prefigureaza, ca in cazul creatiei blagiene, un orizont material-spiritual de tip mioritic.



Cel de-al doilea catren marcheaza transferul din viata in moarte, din clipa in vesnicie: .Poate un mort sta ca si mine-acum, /Asculta vesniciile cum cura,
isi aminteste vechi vieti pe rand
Si contemplandu-va murmura".
Pusa sub semnul potentialitatii (poatE), meditatia poetica este transferata unui alt eu poetic {.un mort"), iar cele doua instante ale eului poetic dau masura Firii, adica a existentei in vesnicie. Celalalt eu poetic preia atitudinea esentiala, cea de contemplare, care presupune insa o lucrare asupra existentei: .asculta vesniciile cum cura", si, intr-o comuniune metempsihotica, "isi aminteste vechi vieti pe rand".


Cea de-a treia strofa este tot un dicitur (cerut de verbul "murmura") care apartine acum celuilalt eu poetic si care, asemanandu-se foarte mult cu prima strofa, realizeaza "petrecerea continua" (Mircea VulcanescU): .Dealuri, dulci sfere-mpadurite
Ascunse jumatate in vazduh
Ca sa se poata bucura si viii
De nesfarsit de blandul vostru duh"

La nivel textual deci, a treia strofa se organizeaza complementar / simetric cu prima strofa, idee intarita si de cele cateva variatii lexicale care apar in cele doua catrene. Transferurile "vazduh"-.pamant", "duh"-"carne", "viii"-"mortii" intaresc sugestia reversibilitatii, care, la randul ei, intareste sugestia existentei depline, a Firii (insa fiecare dintre cuvintele transferate este un simbol cu largi implicatii conotative, asupra carora, desigur, se poate insistA). Sensul devine continuu, ascendent si descendent, iar poezia devine un perpetuum: esti indemnat, parca, dupa strofa a treia sa continui cu strofa a doua, apoi cu prima, din nou cu a doua, a treia - o forma de clepsidra, care are mai ales proprietatea esentiala a intoarcerii, a reversibilitatii. La aceste sugestii contribuie si o magie muzicala desavarsita, realizata in regim contrapunctic (versul 4 este dominat de vocale deschise, versul 4 al strofei a treia este dominat de vocale inchise, marcand astfel la nivel fonematic permanenta comuniune viata-moartE), sau intr-un regim canonic - vezi repetarea aproape identica a primului catren in catrenul al treilea. intr-un text clasic, ruptura dintre caracterul eleat al discursului poetic si spiritul heraclitic, care domina structura ideatica, este un semn al modernitatii.



Insa textul ramane antologic si prin dimensiunile filosofice pe care le implica. Mircea Vulcanescu, in definirea romaneasca a fiintei (cf. Dimensiunea romaneasca a existenteI), nota drept categorii esentiale ale existentei romanesti locul si timpul. Ele ordoneaza si aceasta poezie - devin axe matriciale. Dealul devine simbolul esential al locului, spatiu matricial insotind deopotriva existenta. Considerarea dealului ca spatiu matricial nu mai este legata in poezie de un anumit timp: se atemporalizeaza. De aici si viziunea foarte apropiata asupra dealului care apartine ambelor forme de exprimare a eului poetic (in strofele 1 si 3). Caci "lumea nu e pentru roman nici numai un receptacol spatial, nici numai un receptacol temporal, ci un receptacol temporal si spatial in care ce este isi face cunoscuta fiinta" (Mircea VulcanescU). Sensul devenirii, al curgerii domina textul Anei Blandiana. La poeta, acestea sunt semnul implinirii. Eul poetic "asculta vesniciile cum cura", punand implinirea sub semnul contemplatiei, "in realitate - nota Mircea Vulcanescu - lumea are toate dimensiunile spatiului, plus desfasurarea in timp. Vremea nu e deci altceva pentru roman decat lumea in prefacere. Si, de aceea, «vremea» are pentru el nu numai un fir, dar si un cuprins. inteleasa astfel, nu numai ca un fir, dar si ca un receptacol de existenta, vremea mai are un caracter. Ea nu se desira numai fara de sfarsit, dar ea se si implineste."

Timpul are, in poezia Anei Blandiana, sensuri parabolice neasteptate. Considerand prin simplificare un timp prezent si un timp petrecut, vom descoperi ca timpului prezent i se consacra factic primele patru versuri ale poeziei. Timpului petrecut i se consacra mai multe versuri. Ponderea ar apartine, deci, timpului petrecut. Sensul parabolic neasteptat, acela al unei preponderente a timpului petrecut, este insa in totala comuniune cu filosofia poporului nostru asupra existentei. Mircea Vulcanescu, in lucrarea amintita, nota:

"Deosebirea dintre lumea de aici si lumea de dincolo nu confera celei de aici, «prezentei», nici un privilegiu existential. Lumea de dincolo faptuieste si are eficacitate, ca si cea de aici. Ba, privite lucrurile in adanc, mai mare. Oricat ar parea lucrul de paradoxal, aceasta depasire, aceasta trecere apare, in existenta romaneasca, in chipul unui proces iminent, savarsit inca in existenta deplina, care nu e aceea a acestei lumi, ci a celei de dincolo".
Iar Ana Blandiana, in poezia sa, nu face altceva decat sa transfere in substanta lirica o conceptie despre viata si moarte, despre curgere si implinire, a poporului nostru.

Poeziile poetului Ana Blandiana