In sufletul tarii - comentariul poeziei

Dimensiunea patriotica a creatiei Anei Blandiana nu trebuie neglijata. Lirica de gen a poetei se individualizeaza mai ales prin schimbarea de viziune: poemul nu striga constatativ si vindicativ, nici nu ne invita la o luare de contact lucida si calm patriotica, ci la o neliniste creatoare. Un atribut al modernitatii, evident si in poezia In sufletul tarii, aparuta in volumul Somnul din somn (1977).



Axa tematica este asadar fixata. Ea se regaseste afirmata explicit si in titlu. Substantivul sufletul sugereaza de la inceput o alta dimensiune decat cele traditionale afisate in poezia de gen, dimensiunea spirituala, care implica desigur coordonata umana cu o identitate (nationala) certa, specifica. Substanta poeziei nu se va conforma insa intru totul unor atari supozitii.

Inceputul poemului este neasteptat si provoaca o prima ruptura in interpretare. Aspectul denotativ al cuvantului, prioritar in cazul poeziilor pe tema patriotica, este pus in umbra de forta conotativa a lui; am putea vorbi de ceea ce Hugo Friedrich numea tensiune disonanta, adica o tensiune indreptata mai mult spre neliniste decat spre repaus. Aceasta neliniste moderna, deschizatoare de largi ecouri interpretative, este data mai ales de aparitia insolita a adverbului ieri in locul unui asteptat determinant de tip adjectival:

"in sufletul tarii
Totdeauna e ieri" (s.n.). Adverbul poate sugera si un sens programatic regresiv, cum nota criticul literar Gheorghe Grigurcu, si o permanenta existentiala, si o existenta asumata de tip germinativ. Presupusa literalitate a textului este depasita de o subiacenta a carei coordonata pare a fi ambiguitatea. Criticul literar Petru Poanta nota ca "intreg universul poetei se constituie in cele din urma ca o structura ambigua, fundamental fragila".


Am putea considera ca textul se construieste in continuare pe baza unei tensiuni dramatice realizate intre o realitate asumata si o idealitate dorita. Este un raport dialectic normal-anormal, categorii care se intretaie permanent. Realitatea asumata se ordoneaza axial in jurul unor categorii negative: spaima, evidenta in versurile 3-4 ("Aceeaj; spaima ca no sa ploua
Sau c-o sa ploua prea mult") si razboiul evocat in versurile 12-l4 ("Razboaie-ncepute de altii
in care eroic luptam
Neatenti si tacuti").



Cel de al doilea pol al tensiunii dramatice, idealitatea dorita, intersecteaza textul si se organizeaza de asemenea in jurul unei metafore-pivot: norii, afirmandu-si aspiratia in versurile 5-7 ("Gradina suspendata
De zborul uituc al norilor
Si de vantul distrat") si inchizand rotund textul cu versurile 15-l6 {"Cu ochii la norii
De care atarna pamantul"). Simbolul este evident ascensional.



Axialitatea poemului este sprijinita si de concentrarea eului poetic in mijlocul textului (versurile 8-l1:

"Deschid un mormant
Si citesc ca in maruntaiele pasarilor
Ceo sa ni se intample
Pe inca o mie de ani"), o "vaticinatie in sepulcral", cum o numeste criticul literar Gheorghe Grigurcu, care implica adeziunea sinelui, profetica si participativa, la un destin colectiv. Aceasta marca a participarii este sustinuta la nivel morfologic prin prezenta verbelor la persoana
singular {"deschid", "citesc") si la persoana
plural, un plural al implicarii lucide - "luptam" (v. 13). in rest, timpurile prezent sau viitor (forma populara) sunt marci ale permanentei, iar folosirea persoanei a lll-a la verbe sugereaza o disipare (pana la disparitiE) a eului poetic. Textul comunica totusi niste constatari lucide, cu substanta rarefiata, cu largi conotatii - nu este un poem de agora, caracteristica a poeziei cu tematica patriotica.

Organizat aparent clasic, textul ne acapareaza si prin semnificatiile multiple pe care le iradiaza. Fiecare cuvant, fiecare vers se desface metaforic ca o corola. De exemplu, una dintre metaforele dezvoltate ale textului, evidentiata si de dezarticularea structurilor sintactice, este continuta de versurile 5-7:

"Gradina suspendata
De zborul uituc al norilor
Si de vantul distrat".
Este una dintre cele mai frumoase metafore din lirica noastra de gen, aceea a patriei ideale.

Poeziile poetului Ana Blandiana