Io, Patru Opinca, taran fara tarina, plugar fara plug, ciurdar fara-o vita, imi duc viata nacajita fara strambatati si viclesug si brusul de muceda pita mi-l platesc cu sange din belsug
O vorba a mea-i ca o mie am slujit cu cinste si-omenie
satului si imparatului
de sarac ce-s, toti cainii ma latra si noaptea, cand pe uliti trec domol, nu ma asteapta pe nici un podmol fete mari cu tate ca de piatra
sapa mea musca, rupe adanc
dar nu-mi aduce nici doara cat mane
la secere nime nu se ia cu mine la-ntrecere coasa ca a mea in tara toata nu e sprintena trece prin ierburi ca de cuie..
ranza mi-e goala, blidul la fel, dar graul creste drept ca de-otel, sa se-mbuibe din el groful
putred, ciocoiul misel
Io, Patru Opinca
ce-ntre-atatea mosii n-am doar o sirinca, infrunt strambele legi si napasta si-n razmerita
ce-n mine creste, sudui vartos, mocaneste, si scuip pe toata randuiala asta!
noi le-am proslavit frumusetile-n cantece
si le-am cunoscut sufletul si furtunile mai bine
ca orisicine
in haiducie grea or doinind domol dupa oi, nimenea pe lume nu i-a cunoscut si indragit ca noi.
De-acest manos pamant dacoroman, cine-ar putea, mai mult ca noi, sa spuie
c-al lui e?!..
Cine l-a arat
din inceputul vremilor, neincetat?
cin' l-a samanat?
cine i-a fost sluga si stapan?
care dintre neamurile vechi si noi
are ingropati in sanul lui atati eroi?
a cui doina de veacuri pe-aicea plange?
cin' l-a aparat mai darz de-al navalirilor puhoi
si l-a adapat de-atatea mii si milioane de-ori,
cu sange
si sudori
ca noi?!
|