Plantatia de cuie - comentariu Constant Tonegaru

Constructia uneia dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Tonegaru se edifica pe tensiunea dintre model (stare imaginata) si experienta autentica. Cei doi termeni se organizeaza in doua tablouri dispuse contrapunctic avand in centru imaginea razboiului.



Poetul penduleaza intre doua stari: una ingenua, localizata retrospectiv in copilarie, si una creata de o perspectiva matura, dez-idealizata, socanta asupra aceleiasi stari instituite de razboi. Cele doua tipuri de discurs (ingenuu vs. terifianT) nu sunt concepute schematic, poetul neurmarind consecvent evolutia paralela a fiecarui tablou in parte. Structura poemului, desi biplana, are o evolutie discontinua, contorsionata, elemente apartinand celor doua niveluri interferand constant, uneori chiar si in interiorul aceleiasi strofe.



Primele trei strofe creeaza spectacolul deprimant al unui univers carceral cu accente apocaliptice {"in palme negre, tomnatice
pomii cerseau dezradacinarea
de la Marele Temnicer") al carui singur sens este reprezentat de iminenta mortii ("os alb, spuneam -
nu mai bate in stanga sub ultima coasta;
azi-maine, rotund de plumb vei intra pe la tample"). Atmosfera este dominata de incertitudine, teroare si anxietate ("cand ma voi intoarce, daca ma voi intoarce
in contra fricei in loc sa descantati cu par de lup
zapada parului meu s-o topiti la chibrit").

Al doilea termen al relatiei duale specifice acestei poezii este constituit de regresiunea in spatiul jocului infantil care mimeaza razboiul, aplicand fidel regulile unui model imaginar. Jocul "de-a razboiul" evolueaza conform unor conventii livresti transpunand inocent Jn salon pe covor" conduita unui ostas exemplar {"peste sarma ghimpata de care in salon pe covor
invatam sa ma feresc savant pe burta").



Viziunea mistificatoare asupra razboiului, contrazisa brutal de perspectiva alternativa si atroce a maturitatii, nu serveste doar ca un mijloc de evadare intr-o lume privita nostalgic. Ea are si functia de a semnaliza caracterul obsesiv al mortii (ascunsa sub faldurile razboiuluI), prevestita prin joc (un fel de instructaj preliminaR) inca din copilarie:

"obsesia mea din clasa a patra primara, reteaua de sarma ghimpata".
Premonitia mortii este detectabila si in tesatura evazionista a tineretii confectionata "pe scaunele inalte de bar", preocuparile fanteziste ale eului poetic fiind subminate de spectrul ei implacabil {"Fiecare cadavru ce-l aducea tempesta pe coasta
era o intentie ucisa pe asfalt de-ma cuprindea mila" si "La sfarsit spectacolul pleca in varful picioarelor
si de la oarecare distanta lasa in urma o pata").



Apelul la o re-creare conventional-ludica a realitatii are si forta de a contracara scenele apocaliptice la care se presupune ca asista eul poetic. Acesta ridica, printr-o detasare ironica, un scut protector in fata terorii {"La zece pasi de mine domnul caporal
isi clacsona prelung cu pompa biliara
ce-i atarna din pantec, verde, afara
patrula nimicita la asalt").



Aceasta interpretare relativista este subminata constant de reversul ei: dilatarea monstruoasa, hiperbolizarea {"pamantul tot i se urca sub unghii
si bratele zvacneau vaslitul unei gropi cu smoala") ilustrate de sufocanta "retea de sarma ghimpata" si de "himera Scylla", veritabila zeitate a razboiului {"Himera Scylla tasni din ea
facand escala cu ghearele infipte intre ghimpi
pe Luna ca un ficat insangerat
ramas acolo pe retea").

Practic, are loc o fracturare a discursului poetic in doua versiuni alternative. Una este relativista, spectaculoasa prin detasarea ei sarcastica, cealalta - grava, exacerbata, angoasanta. Poezia nu este orientata catre un punct culminant si nu pare a avea un scop demonstrativ precis. Cititorul este purtat prin intorsaturi bruste ale discursului dintr-o perspectiva in cealalta, intr-o succesiune rapida, care nu permite fixarea pe un tip de reprezentare (procedeu poetic clasicizaT).

Ultima imagine ("- lata spuneam, incepe cel mai mare atac la baioneta
in sfarsit, iata, spuneam, e ceva sa fii gladiator") readuce, cu un ton (autO)ironic, in prim plan optica detasata a jocului in fata "celui mai mare atac la baioneta", contrastand violent cu imaginea propusa in prima strofa. Acest contrast nu transeaza insa optiunea poetului pentru impunerea unei viziuni unitare (sau consecventE) asupra mortii. Ea poate fi interpretata simultan ca experienta-limita intr-un decor infernal sau ca un simplu joc eufemistic pastrand caracteristicile unor spatii legendare {"gladiatorii", "Vasul Fantoma" etc.) Semnul distinct al atitudinii poetului in raport cu universul configurat este regimul de indeterminare in adoptarea si elaborarea unui model poetic ordonator care sa transpuna coerent o viziune asupra razboiului / mortii.

Ceea ce persista insa in acest poem este sentimentul thanatic, omniprezent indiferent de lentilele cu care este privit.

Poeziile poetului Constant Tonegaru