Zburatorul - comentariu Constantin Abăluta

Cel mai cunoscut text al lui Ion Heliade Radulescu, cea mai complexa personalitate de dupa D. Cantemir si pana la Titu Maiorescu, este balada Zburatorul, publicata in 1844. Punctul de plecare al textului este, ceea ce G. Calinescu numea in Istoria sa, unul dintre cele patru mituri fundamentale romanesti, cel al Zburatorului. El priveste "suferintele fetei nubile", provocate de aparitia sentimentului erotic. Mitul are, de altfel, si o varianta masculina, recognos-cibila si in literatura. Sursa textului este mitica si trebuie remarcata intentia lui Heliade, care a stiut sa nu desparta conceptia teoretica a mitului de materializarea lui, asa cum s-a petrecut cu cele mai multe aspecte ale mitologiei romanesti. Autorul prezinta in finalul textului si conceptiile omului traditional asupra acestui mit.

Tema textului este descrierea invaziei / aparitiei sentimentului erotic la adolescentele ajunse in pragul feminitatii. Fiinta umana (feminina) este pusa in relatie cu natura si cu puterile irationale, cu activitatile rutiniere ale omului.



Din punct de vedere compozitional, lunga balada Zburatorul e construita sub forma a douazeci si sase de catrene, pe model pasoptist, ce imbina clasicismul, traditionalismul formei cu libertatea fondului, ce denota uzarea fanteziei romantice, lucrul acesta repercutandu-se si la nivelul structurarii mesajului poetic. Astfel, poemul poate fi segmentat in trei parti, in functie de tema dominanta: primele douasprezece strofe sunt o idila bazata pe descrierea suferintelor tinerei fete, partea a doua e un foarte reusit pastel (strofele 13-20), iar partea a treia (strofele 2l-26) ofera explicatia schimbarilor fetei, sub forma unei legende, prin aparitia Zburatorului.



Prima parte a baladei este conceputa ca un monolog liric adresat unui ascultator apropiat afectiv. Domina frazele exclamative si interogative, prin care .personajul" Florica exprima nelinistea fiintei umane, in general, si a ei, in special, fata de schimbarile puberale. Se repeta apelativul matern prin care fata cere ajutor, incercand, totodata, sa descrie in detaliu amestecul nelamurit de senzatii fizice si psihice, mai toate puse in antiteza (element romantic, la indemana pasoptistiloR):

"imi ard buzele, mama, obrajii-mi se palesc!" Toate aceste simptome ale fetei sunt vadite in text in doua evidente figuri expresive (enumeratia si antitezA), trimitand la modificari profunde, subtile, cu rezultate in fiziologia si in psihicul confesorului / vocii lirice. Se recurge, aici, la procedeul retoric al acumularii afirmatiilor si negatiilor, tot in spirit pasoptist:

"in brate n-am nimica si parca am ceva"
. Cele mai multe dintre aceste stari contradictorii se manifesta la nivel fizic, aproape exterior, ceea ce conduce la ideea unei derute provocate de o suferinta fara o cauza precisa. Echilibrul fiintei s-a tulburat:

"() si plang, maicuta, plang"
. Cele mai multe propozitii sunt scurte, coordonate si se refera la senzatii si perceptii contradictorii - teama, placere, neintelegere, suferinta. Chiar fata cauta o solutie suferintei sale, acestei asteptari, cu repercutari in psihicul ei, iar solutiile la care s-a gandit sunt posibile doar pe cale irationala: leacurile si intelepciunea bunicii, incantecele si descantecele babesti, rugaciunile popesti si potiunile vrajitoresti.

In tabloul rustic-pastoral din strofele 6-l1, asteptarea fetei, fara obiect precis, e incordata, iar lumea fizica pare si ea sa-si fi modificat datele cunoscute:

"Zau, nu stiu cand se duce, ca ma trezesc cand vine.
Si simt ca misca tufa, auz crangul trosnind"
.



Exista in aceasta prima parte a baladei doua intuitii ale fetei:

"parca-mi auz scrisul pe sus" si "o fi vreun zburator", incercari de a gasi o cauza a acestor tulburari, dar nesiguranta ei transpare din doua elemente lexicale: o fi si parca. Tot discursul confesiv e ordonat intr-o gradatie ascendenta, cu verbe la prezent (sugestie a permanentei, a continuitatii - deruta continua, nerezolvata). Cele mai multe figuri de stil sunt epitetele asezate in antiteza, potrivit mesajului poetic, dar oarecum in contradictie cu tendinta generala a pasoptistilor ce abuzau stilistic, astfel, de poemele lor, fara a avea constiinta acestui fapt.



A doua parte a textului incepe cu o strofa ce face tranzitia spre pastel, explica atitudinea fetei si a mamei, ce denota o filosofie populara, de acceptare senina a faptului:

"si ma-sa sta pe ganduri si fata suspina"
. Caracterul narativ al acestui catren e dat de folosirea imperfectului, de propozitiile scurte, afirmative. incepe unul dintre cele mai frumoase pasteluri scrise in literatura romana, prefigurare a poeziei eminesciene, care depaseste in valoare pe Alecsandri, prin spiritualizarea naturii. Momentul initial {"murgul serii") e un element de origine romantica, aminteste de timpul mitic al genezei si - indirect - de personajele mitice (intre ele - ZburatoruL). Acest motiv pregateste deschiderea spatiului, panoramic, si descrierea lui dupa tehnica cinematografica: fiecare vers / strofa reda un cadru, o imagine, a caror suma e o gradatie descendenta, in contrapunct cu gradatia ascendenta din prima parte a poemului. De la momentul de dupa apus {"soarele sfintise") si pana la noaptea deplina ("e noapte nalta, nalta"), actiunile sunt tipic rurale (adapatul vitelor, mulsul, cina satenilor, somnuL), iar elementele romantice sustin stilistic tabloul: inserarea, stelele, visul, luna si noaptea. Ultima strofa e o enumeratie de imagini vizuale statice, care arata o excelenta stapanire a tehnicii sugestiei:

"Tacere este totul si nemiscare plina;
incantec sau descantec pe lume s-a lasat;
Nici frunza nu se misca, nici vantul nu suspina,
Si apele dorm duse si morele au stat"
. Al doilea vers pregateste evenimentul neobisnuit din strofele urmatoare: aparitia Zburatorului.



Tonul acestui fragment e solemn, tehnica e impresionista, imaginile vizuale si auditive alterneaza ("A puturilor cumpeni tipand parca chema
A satului cireada, ce greu, mereu sosise"), figurile de stil sunt diverse: enumeratii, aliteratii ("gemete de muma"), metonimii ("latratorii", pentru cainI), metafore La laptelui fantana"), gerunzii acordate ("muginde"). De asemenea, alternarea timpurilor verbale e semnificativa, dupa cum importanta e trecerea de la imaginile in miscare, combinate cu cele auditive, la inceput, spre cele stins auditive, vagi, statice, ale finalului acestei parti. Personificarea noptii face parte din registrul Romantismului inalt, valoros, de tip eminescian, am zice.



Ultima parte a textului e o legenda mitologica, descriere a aparitiei personajului mitic, numit generic Zburator. De-acum poemul devine usor narativ, sustinut de interogatii si exclamatii retorice, rostite de doua "surate", care explica in maniera populara (element romantiC) cauza suferintelor Floricai:

"vezi, d-aia a slabit
Si s-a palit copila"
. in noaptea varatica se produc evenimente ce tin de logica basmului, evenimente fabuloase:

"vro stea mai cade iara", "vrun imparat mai moare", "or e, sa nu mai fie, vro pacoste de zmei"
. Femeile se chestioneaza retoric, oarecum inutil, ele cunosc raspunsul, care e in firescul lucrurilor pe care il accepta:

"Tot zmeu a fost surato"
. E o fraza afirmativa acest raspuns, repetare a unei situatii cu care s-au mai intalnit, caci ele au si o reprezentare clara, concreta, desi metaforica, a fiintei supranaturale:

"impielitatul", "spurcatul", "balaur de lumina", "june cu dragostea curata", "ca brad un flacaiandru si tras ca prin inel
Balai cu parul de-aur"
. Sunt imagini ale fiintelor precrestine si crestine, aici cu intentionalitate negativa, desi aparent cu atribute pozitive:

"coada-nflacarata", "pietri nestimate"
. Culmea reprezentarii comune a Zburatorului e atinsa in momentul in care in antepenultima strofa e sugerata mortificarea timpurie, lipsa de viata, urmata, neasteptat, de o ironie la adresa personajului:

"un nas - ca vai de el!" Se amesteca in vorbele "suratelor" intelepciunea reiesita dintr-o experienta traita, concomitent cu o doza de compasiune pentru Florica:

"O! biata fetiscana! mi-e mila de Florica
Cum o fi chinuindo!"



Ultima strofa rezuma cumva simptomele Floricai, pe care le generalizeaza, introducand ideea populara a bolii provocate de Zburator, pe cale logica:

"Ca-ncepe de viseaza, si visu-n lipitura
incepe a se preface, si lipitura-n zmeu"
. Solutia pe care o gasesc femeile din balada lui Heliade nu e mentionata, dar se poate banui:

"Si ce-i mai faci pe urma? ca nici descantatura,
Nici rugi nu te mai scapa. Fereasca Dumnezeu!" Singura solutie e implinirea dragostei pe cale naturala. Dar femeile pledeaza pentru moderatie in sentimente: comunitatea traditionala respinge orice exagerare.

Poem simplu, echilibrat si armonios stilistic, Zburatorul imbina elementele romantice (inspiratia din folclor, retorismul, temele si motivele specifice, gradatiile asezate in contrapunct etc.) cu cele clasice, la nivel formal (versul amplu, de 12-l4 silabe, in ritm complex si rima incrucisata, simpla). Exploatarea simptomelor fizice ale erotismului adolescentin e o tema care a generat la noi, sau aiurea, texte literare delectabile estetic. Mitul Zburatorului e reluat, in variante feminine ori masculine, in poeziile eminesciene [Luceafarul e celebra), sub forma fetei indragostite care isi viseaza iubitul, in povestile traditionale ori in povestirile moderne, in romane (Noaptea de Sanziene a lui M. EliadE). insa aceasta balada e poate primul text valoros pe aceasta tema, cu atat mai mult cu cat semnificatia mitului rezulta dintr-un context mai larg, al unei situatii anume repercutata la nivelul mentalitatii colective, reperabila in comunitatea traditionala.

Aprecieri critice "S-a remarcat, desigur, in legatura mai ales cu Zburatorul, ca inspiratia campestra care apare uneori in poezia sa vine dintr-o cunoastere directa a satului romanesc, a realitatilor lui fizice si a credintelor sale superstitioase, prefigurandu-l in cateva tablouri pe Cosbuc sau pe losif. E, insa, prea putin. inainte de Alecsandri si in chip mult mai organic, comparabil doar cu Budai-Deleanu, Heliade foloseste in opera sa elemente ale acestei culturi populare, pe care o cunostea foarte bine si pe care intelegea sa o asimileze nu numai spatiului national de extragere a substantei brute a literaturii sale, ci si sa o inglobeze intr-o linie de continuitate spirituala, cu efecte concrete si directe in procesul de elaborare artistica, in diversele sale forme de cristalizare, adica in ceea ce are mai intim si mai caracteristic un mare creator." (Mircea Anghelescu - Prefata la I. Heliade Radulescu, Versuri, text ales si stabilit de Mircea Anghelescu, Editura Minerva, Bucuresti',1986, p. XX) "O data cu I. Heliade Radulescu se introduce un nou tip de poezie: este vorba de veritabila lirica romantica. Reforma propusa pe care o sufera literatura noastra poate fi urmarita in diferite sectoare. () imbinarea dintre spontaneitatea populara si amploarea versului cult s-a realizat o singura data, in cazul Zburatorului lui Heliade. Aici () momentul inserarii si, apoi, al innoptarii, speculate intens de lirica pasoptista de pana atunci, imbraca o noua haina, cea a satului, a miscarilor agreste obisnuite, a legendelor populare. (Mihai Zamfir - "Literatura pasoptista, incercare de sinteza", in Sinteze de literatura romana, EDP, Bucuresti, 1981, pp. 22-23). (N. S.)

Poeziile poetului Constantin Abăluta