Cetatile albe, cetatile indepartate, numai banuite,
De unde nimeni n-a coborat, nimeni niciodata
in spatiul lor e inima mea,
in tara lor rataceste noaptea mea,
Raman intre voi, cei din jur, dar sunt plecat;
Cineva din mine e intruna plecat
Si nu se va mai intoarce.
Cetatile albe sunt peste muntii albi, Peste nourii albi, unde sunt? Focul le infioara, le incercuieste -Sunt singure in straluminarea lor Si eterne.
Daca mai atarn de pamant si caut Printre ruini, sunt numai atat? Ochii prafuiti au ramas cu voi Dar ochii adevarati au fugit. Nu intrebati de cetatile albe Portile lor se deschid o singura data Si armonia strabate flacarile.
|