Cetatile albe - comentariu Dimitrie Stelaru

Poezia da titlul volumului aparut in 1946 la Editura S.A.R. Socotita cel mai reprezentativ text al plachetei, ea incorporeaza mai multe semnificatii care se cer amintite.



In primul rand, poate fi considerata o sinteza a spiritului volumului, pe care Pompiliu Constantinescu il remarca prin sinceritatea confesiunii si lirism. Sunt trasaturi caracteristice prin care poetul se integra momentului liric al deceniului, dovedindu-se una dintre vocile distincte ale "generatiei pierdute'. Prin acest volum reprezentativ Dimitrie Stelaru aduce in peisajul poetic amintit o permanenta aspiratie spre puritate, o halucinatie a idealului, cu atat mai puternica si mai constanta cu cat existenta diurna e mai amara, mai supusa marasmului existential. Cele doua coordonate ale liricii sale ce caracterizeaza acest volum se regasesc, esentializate, si in poezia de fata.

Apoi, textul este reprezentativ pentru ideea poetica pe care o slujeste: setea de ideal, motivul .excelsior".
Cu o larga raspandire in lirica romaneasca, motivul se intalneste frecvent, atat la precursorii simbolisti (Mihail Saulescu, Nicolae Davidescu, luliu Cezar Savescu au scris poezii intitulate Excelsior, din lirica macedonskiana amintim Excelsior, Noaptea de mai, Noaptea de august, foarte cunoscuta Noaptea de decemvrie sau Sonetul puteriI), cat si la contemporanii sau urmasii poetului: Vasile Voiculescu (/caR), Camil Petrescu (FinaL), Ion Barbu (Elan, Ritmuri pentru nuntile necesarE), Ion Vinea (DestiN), Emil Botta (Un dor fara satiu, ArcturuS), Aron Cotrus (Usor, in usoare vesminte), Lucian Blaga (Focuri de primavara), Stefan Aug. Doinas (Mistretul cu colti de argint, Fluturi de noaptE), Geo Dumitrescu (Nevoia de cercurI), Nichita Stanescu (Elegia oului, a nouA), Ana Blandiana (Aripi, MigratiunE), Mihai Ursachi (Marsul spre stelE) etc. Si din lirica stelariana se cuvine sa mai amintim, subordonate aceleiasi aspiratii spre absolut, poeziile Prietenului Stelaru sau Stelarii, In aceasta ampla prezenta a motivului in lirica romaneasca poetul continua, prin textul in discutie, linia romantica, sugerand aici o presupusa confluenta a eului poetic cu "cetatile albe", simbol al idealului catre care poetul tinde sau in care inima si sufletul lui salasluiesc in ascuns.



Discursul liric se structureaza pe doua planuri poetice intr-o continua intrepatrundere. Visul eului liric se concretizeaza in viziunea halucinanta a "cetatilor albe", viziune care deschide ("Cetatile albe, cetatile indepartate, numai banuite,
De unde nimeni n-a coborat, nimeni niciodata"), potenteaza prin forta interogatiei si a afirmatiei ("Cetatile albe sunt peste muntii albi,
Peste nourii albi, unde sunt?
Focul le infioara, le incercuieste -
Sunt singure in stralumi-narea lor
Si eterne.") si inchide ("Nu intrebati de cetatile albe
Portile lor se deschid o singura data
Si armonia strabate flacarile.") textul poetic. Cetatea a fost dintotdeauna, in simbolistica universala, spatiu de idealitate, refugiu al identitatii de sine, unde convorbirea cu Absolutul devine posibila. "Cetatea" se constituie asadar in simbol central al poeziei, si este sustinut cu insistenta de alte simboluri (sa le numim "anexa") ale idealului: muntii, nourii, focul, flacarile, armonia. Epitetului obsesiv "albe" (albul, ca simbol al imacularii, apare de cinci ori in texT), i se adauga altele, din aceeasi simbolologie: cetatile sunt "indepartate", "banuite", "singure in slraluminarea lor", "eterne".
Iar sintagma care da si titlul poeziei apare in text in pozitii privilegiate ale versului: de doua ori in pozitie anafora, o data in pozitie epifora.



Cea de a doua idee poetica a discursului liric sugereaza apartenenta permanenta a poetului la lumea ideala a "cetatilor albe".
Motivul dualismului existentei "intre lut si stele" este transant: poetul traieste intr-o alta dimensiune decat cea aparenta ("Raman intre voi, cei din jur, dar sunt plecat;
Cineva din mine e intruna plecat
Si nu se va mai intoarce."). Ochii, simbol al identitatii umane, traiesc aceeasi existenta duala:

"Ochii prafuiti au ramas cu voi
Dar ochii adevarati au fugit".
Caci, mereu in transa, poetul traieste de fapt in Absolut.

Aceasta halucinatie a idealului, coborata in text, este exprimata intr-un discurs liric aparte. Radu Petrescu (in Meteorologia lecturiI) ii deceleaza discursului liric un caracter scenic. Pentru buna intelegere a textului lui Dimitrie Stelaru "este esential - fixeaza criticul literar amintit - a tine seama in permanenta de nucleul ei dramatic, tri-hipostaziat. in interiorul unui discurs unic, voci intreaba, raspund, vorbesc solitar. Acesta este elementul dinamic. Conceptul de constructie (subl. in texT) este totusi impropriu. El implica o retorica mai declarata, mai expozitiva, in timp ce se stie ca versurile lui Stelaru sunt stapanite de o stranie tacere, ca murmurate intr-un spatiu fara acustica sau ca si cand poetul s-ar indeparta, pentru a le gasi si spune la o distanta atat de mare incat vocea nu-i ajunge pana la noi. Ele se citesc doar cu ochii, intr-o mimare interioara stins sonora a fulgerarii liniilor lor de forta pe ecranul paginii".
Afirmatiile lui Radu Petrescu sintetizeaza cel mai bine textul stelarian.

Poeziile poetului Dimitrie Stelaru