| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Primavara de Virgil Gheorghiu E primavara iarasi si pasarile cinta Ascunse printre frunza ciresilor albiti, Un cintec de-amintire, iubirea noastra sfinta Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Cainele de langa pod
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Geo Dumitrescu
|
|||
| lui Miron Radu Paraschivescu | |||
Referate / Comentarii |
|||
| Pedalam linistit prin dimineata racoroasa si plina de soare, pedalam linistit, egal, cu pieptul plin de bucuria aerului proaspat, a luminii, de bucuria echilibrului, a lunecarii libere, line, pe doua roti, agale pedalam, ascultand zumzetul rotilor pe asfalt, depanand usor stapu de xeegrai, arbora, campurile verzi, fosnitoare, gardurile Probabil ca in vazduh ciripeau pasari, cum se-ntampla adesea, si norii alergau in jocuri fantastice pe cer Dar eu ma gandeam ca de multa vreme nu mai alergasem pe langa garduri, cu un bat in mana, facand sa cante din fuga, rapaind, marile xilofoane ale ulucilor cantecul lor intotdeauna surprinzator de vegetale ciolane moarte Si-acum, pedaland linistit, cu pieptul plin de puterea aerului pur si-a luminii, de bucuria echilibrului si-a locomotiei libere, line, pe doua roti, privirea mea alerga de-a lungul gardurilor libera, dreapta, lipsita de orice sfiala, libera, energica, materiala, ca o nevazuta nuia, facand sa rapaie batranele scanduri in franturi de cantece vioaie, puerile, crampeie de marsuri increzatoare, ce aminteau de vremea surazatoare, suava, a impetuosului "sunt soldat si calaret" Asa mergeam, pedaland linistit, inundat de bucuria miscarii, surazator si tantos, petrecut de cantecul gardurilor - cand, deodata, la cativa pasi in fata, aproape de capatul podului, l-am zarit asteptandu-ma, eram sigur ca pe mine ma astepta, negresit, numai pe mine putea sa ma astepte - asa cum sedea linistit pe labele dinapoi, privindu-ma tinta, urmarindu-mi vadit miscarile, cainele Degringo ma astepta, apanit deodata, naiba stie de unde, la cativa pasi in fata mea, in marginea campului, acolo unde, puteam sa jur, ochii mei alergasera cu putin inainte, pipaind drumul. Si totusi, nu era chip sa ma-nsel, asa cum sedea tacut si calm, urmarindu-ma cu privirea, parea ca ma asteapta acolo de mult, de mult, poate chiar din clipa cand, cu un ceas inainte, pornisem in frumoasa mea plimbare de dimineata, sau poate chiar inainte de aceasta Am trecut pe langa el fara graba, descriind totusi o curba usoara, ingrijorata, desi, privindu-l in trecere cu coada ochiului, l-am vazut ramanand linistit, neschitand nici un gest agresiv, cu ochii tinta, cu un aer blajin, trist, prostanac - am trecut ocolindu-l un pic, pedaland fara graba, cu o usoara strangere de inima - dar frica nu-mi era, nu mi-e frica de caini - nu mi-a fost niciodata frica de caini - si totusi, asa cum ma urmarea cu privirea, tacut, cainele Degringo imi dadea o neliniste, un fel de teama potentiala, mai degraba impresia ca lui i s-ar putea parea ca mi-e frica, sau ca poate intr-adevar era cazul sa-mi fie Dar frica nu-mi era si, pedaland fara graba, am intrat pe scandurile podului lasandu-ma furat o secunda de clipocitul dulce, vioi, al apei printre stalpi in aceeasi clipa, in urma mea, ridicandu-se incet, fara graba, cainele Degringo porni usor langa roata din spate. M-am mirat, fireste, si am simtit cumva tulburandu-se bucuriile acelei dimineti, am simtit alterandu-se, sub povara unei determinari neprevazute, suparatoare, nemarginita bucurie a echilibrului, a lunecarii libere, line, pe doua roti Si-am intors capul, asteptandu-ma la cunoscuta, inevitabila vehementa stupida a potailor exasperate de miscarea rotunda, inabordabila, a rotilor. Dar cainele Degringo alerga linistit, fara sa schiteze nici un gest de enervare, fara sa latre macar, potrivindu-si pasii pe pasii rotilor mele si privindu-ma tinta in ochi cu aceeasi privire limpede, blajina, parca afectuoasa - Pleaca! - i-am spus intrigat -fugi, du-te-acasa! desi era cu totul vadit ca nu putea sa aiba ceea ce se numeste casa. - Du-te, dobitoc necajit, lasa-ma-n pace! i-am spus, amenintandu-l cu mana, si ma gandeam, fireste, ca-ntotdeauna ar fi mai bine, cand e vorba de caini, ar fi mai bine, cand e vorba de orice fel de caini, ca ei sa latre, decat sa taca si sa se ia dupa oameni, chiar daca uneori oamenii isi iau uneori libertatea, cu totul nevinovata, dealtfel, si pentru nimeni daunatoare, de a umbla calare pe bicicleta sau chiar pe niste cai inaripati Dar cainele Degringo alerga linistit langa roata din spate pasirandu-si strict ritmul si distanta si privindu-ma neincetat cu ochii lui umezi Se scurgeau kilometri sub fosnetul mangaietor al rotilor, campuri si livezi alergau de-o parte si de alta a drumului si gardurile cantau, cantau, sub privirile mele energice, materiale, vechile, uitatele lor cantece puerile, marsuri increzatoare - probabil ca in vazduh ciripeau pasari, cum se-ntampla adesea, si norii se-nvarteau in fantastice jocuri pe cer Dar cainele Degringo alerga linistit langa roata din spate, privindu-ma neincetat cu ochii lui umezi, parca afectuosi. - Pleaca! i-am spus, cuprins de o brusca manie, ca niciodata n-am putut suferi sa se tina cineva dupa mine, - Pleaca! i-am spus cu crescanda furie, in fata acestei nemaipomenite lipse de demnitate, pleaca, lasa-ma-n pace, du-te dracului! desi stiam prea bine ca nu exista un iad al cainilor si ca ei n-au ajuns nici pana astazi la treapta gandirii metafizice care sa le ingaduie a crede in draci, pleaca! i-am strigat totusi scos din fire, du-te dracului, dulau nesuferit, voi, haimanale, potai vagabonde, cazaturi, ce tulburati sufletele oamenilor cumsecade, voi, pribegi, scapatati, lepadaturi, ce starniti fel de fel de conflagratii sfasietoare in sufletele oamenilor de treaba, stramutandu-le capitala constiintei, de sus, de sub frunte, tocmai jos, in stanga pieptului, acolo unde se aduna in vaste strachini filantropice - aberatii periculoase ale sfantului instinct de conservare -mila, induiosarea, sentimentalismul, hrana voastra dulceaga, precara, pleaca, milogule, javra, fricosule, hotule! i-am mai strigat furios la culme, desi imi dadeam seama ca intrecusem masura bunei cuviinte si ca, mai ales in ce priveste ultimele doua ocari, n-aveam nici cea mai mica indreptatire sa le rostesc, pleaca odata! i-am spus. Si continuand sa arunc dupa el bolovanii vorbelor dure, grosolane, furios afara din cale m-am inversunat asupra pedalelor transmitand rotilor viteza propriei mele manii Pedalam indarjit, orbit de furie, prin dimineata insorita, pedalam din greu, gafaind, si-n jurul meu nu mai vedeam, nu mai simteam nimic in afara de valurile mari de aer proaspat care mi se spargeau in piept si impotriva carora luptam disperat, gafaind, cu gura larg deschisa, ca intr-un mare strigat de spaima Dar frica nu mi-era si, intorcand capul, am putut sa vad ceea ce cu adanca ingrijorare si ciuda presimteam in salturi mari, atletice, desirandu-si prelunga, scheletica alcatuire, cainele Degringo alerga langa roata din spate privindu-ma necontenit cu ochii lui limpezi, in care acum licarea parca si o tacuta mustrare Piereau in goana kilometri sub suierul taios al rotilor, alergau copaci de-o parte si de alta, gardurile verzi, inalte, ale padurii, dar eu pedalam gafaind, din ce in ce mai greu, mai incet, risipind in lungul drumului, lasand in crengile arborilor mari fasii vinete, galbui de inversunare si ciuda, de oarba, prosteasca neliniste, inversunare si ciuda, pana cand, ostenit, despovarat de freamatul nefiresc al nervilor, am lasat rotile in voie sa-si cheltuiasca ultimele elanuri M-am dat jos. Langa roata din spate, cainele Degringo se oprise si el. - Ce vrei? i-am spus rezemand bicicleta de-un pom, ce vrei, dulau nesuferit? Si m-am apropiat hotarat sa lamuresc definitiv lucrurile. - Ce vrei! i-am spus, asezandu-ma pe o piatra in fata lui, de ce nu vrei sa fii un caine cumsecade, de ce nu te duci sa-ti vezi de treaba ta? Dar era cu totul vadit ca intrebarile mele sunt de prisos, ca trista vietate din fata mea tocmai de asta ducea lipsa, de ceea ce se cheama o treaba, un rost Auzindu-mi insa glasul mai imbunat, cainele Degringo s-a apropiat usor, cu o anume pondere in miscari, s-a apropiat usor, fara graba, fara nici un pic de sfiala, privindu-ma tinta, privindu-ma mereu cu un fel de iubire amara - iar eu ma uitam prosteste, inmarmurit, caci nu era nimic in purtarea lui din slugarnicia penibila, mieroasa, a potailor fara capatai, nu era nimic care sa semene a umilinta si a lingusire - el parea sa nu cunoasca ori sa fi uitat de mult vechea taina patrupeda a guduratului, parea sa nu stie sa se gudure si sa dea din coada si faptul ca nu mai avea coada, ci un ciot urat, o retezatura, nu putea sa te-nsele, intrucat se stie ca exista vietati care stiu sa dea din coada si sa se gudure chiar fara sa aiba coada Dar cainele Degringo era limpede ca nu stia sa se gudure - el s-a apropiat usor, fara teama, cu un fel de simplitate sincera, atingandu-mi mana cu botul lui uscat, plin de crapaturi, aspru, ca o gresie, si privindu-ma neincetat cu ochii lui umezi, parca afectuosi, ceea ce, vezi bine, nu se putea, la urma urmelor, sa nu ma faca sa cad prada unei vagi banuieli, sa nu ma faca sa nutresc inchipuirea ca, dintr-o clipa intr-alta, il voi auzi vorbind Era un dulau mare, voinic, ciolanos, cu blana roscata, de care atarnau, ca niste medalii ale mizeriei, plotoage mari de pasla murdara, cu namol si ciulini. Ma privea mereu, pilindu-mi usor mana cu botul lui aspru, cu zimti, si-n ochii lui nu se putea citi nici-o urma de umilinta, nici-o urma de frica - nu, frica nu-i era, parea sa nu-i fi fost niciodata parea sa nu stie ce e frica de om, si poate tocmai de aceea, privindu-l, mi se parea ca vad in ochii lui o adanca incredintare umana care spunea ca frica nu e o zestre fatala a vietii, care spunea ca ura nu e o lege fireasca a vietii il priveam prostit de mirare, inmarmurit, caci desigur acestea nu sunt lucruri pe care sa le poti citi in privirea unui caine, cand, deodata, zarii in ochii lui limpezi, stralucitori, chipul meu, oglindit, chipul meu, care seamana atat de bine cu o veche coaja de paine neagra, fruntea mea, plina de dungi, ca aprinzatoarea unei cutii de chibrituri in care n-au mai ramas prea multe bete - O, ai dreptate, prietene, ma gandeam tulburat (caci desigur nu e firesc sa-ti vezi chipul in ochii unui caine) ai dreptate, da, si eu m-am luat candva dupa oameni si ei nu m-au alungat aproape niciodata si am ramas langa ei, impreuna cu ei, si nu i-am slujit cu mai putina credinta decat va este dat voua, cainilor, sa dovediti, si ei nu m-au alungat aproape niciodata dintre ei Ai dreptate, i-am spus, ridicandu-ma, haide, i-am spus, vino cu mine Si incalecand, am pornit incet catre casa. Pedalam usor, linistit, prin dimineata luminoasa, se scurgeau kilometri sub fosnetul mangaietor al rotilor, campuri si livezi alergau de-o parte si de alta a drumului si gardurile cantau, cantau, sub privirile mele drepte, libere, vechile, uitatele lor cantece puerile, marsuri increzatoare - poate ca in vazduh ciripeau si pasari, cum se intampla adesea, si norii se invarteau in fantastice jocuri pe cer, dar eu cugetam la soarta cainelui Degringo, ce alerga linistit langa roata din spate privindu-ma mereu cu ochii lui umezi, afectuosi - si ma gandeam ca facusem bine ascultand de invatatura marelui intelept care-a spus ca nimic nu trebuie lasat sa se piarda din ceea ce poate fi de folos candva - si ma gandeam ca poate facusem rau asezandu-mi viata sub povara unei determinari neprevazute, stingheritoare, ce putea sa-mi tulbure, sa-mi altereze nemarginita bucurie a echilibrului, a lunecarii libere, line, in frumoasa plimbare a vietii - iti dai seama ce faci? ma intreba un gand, iti iei raspunderea unei vieti, a unei vieti Baga de seama! iti asumi riscuri nemaipomenite, nu vei mai scapa toata viata de aceasta potaie vagabonda, nu vei mai scapa niciodata, niciodata, in virtutea unei inertii ce se numeste recunostinta. Gandeste-te bine ce faci, gandeste-te bine - o, voi, sentimentali, suflete de gelatina, duioase inimi caritabile, muieresti, plopi tremuratori, voi, furnizori de proteze morale, duhuri senile cu creierul inotand in lacrimi, voi ce hraniti in sufletele slabe nevoia de ocrotire si milostenie, rasfatul si tanjeala Gandeste-te bine ce faci! - Lasa-ma! i-am raspuns gandului staruitor ca o musca, da-mi pace, stiu bine ce fac, inteleptul avea dreptate, pleaca! i-am spus, oamenii nu traiesc ca sabiile, in teci de otel, fiecare-ntr-o teaca, pleaca! i-am spus cuprins de furie, du-te dracului, pacoste burgheza, drojdie a josniciei! caci stiam bine ca numai acolo poate fi locul unui asemenea gand. Si continuand sa arunc dupa el cu bolovanii vorbelor dure, vehemente, m-am inversunat asupra pedalelor transmitand rotilor viteza propriei mele manii. Pedalam indarjit, cotropit de furie, prin dimineata insorita, pedalam din greu, gafaind, si-n jurul meu nu mai vedeam nimic, nu mai vedeam decat blana roscata, peticita, a cainelui, salturile lui mari, adetice, ochii lui umezi, afectuosi, in care stralucea limpede marea incredintare umana care spune ca mizeria nu e zestrea fatala a vietii, care spune ca nepasarea nu e legea fireasca a vietii - Lasa! mi-am spus, domolind alergarea, vom vedea, vom vedea, imi spuneam, framantat de ganduri, apasat de o noua raspundere, ah! ma gandeam, daca as fi cioban, sau macar vanator! Iata, i-as spune atunci, bucura-te, acesta e rostul tau: vei intra in randul lumii, vei pazi oile, vei fi vanator! Dar oile mele pasc linistite, in randuri drepte, pe coala alba si n-au nevoie - de-atatea ori v-am spus-o! - de nici un fel de paza, iar vanatoarea nu mi-a fost niciodata la indemana, niciodata, vai! nu m-am priceput, in ruptul capului nu m-am priceput la mestesugul vanatului Lasa, imi spuneam, vom vedea, pana una-alta, ma va-nsoti in calatoriile mele de noapte: am sa-l invat sa zboare, am sa-l asmut spre cer, am sa-l asmut spre stele, inaintea mea, departe, sa pipaie drumul, asa cum am vazut ca fac si ceilalti astronauti, trimitandu-si cainii inainte, ca la o mare vanatoare, am sa-l asmut asupra salbaticiunilor fosforescente ce misuna in padurile cerului - asa cum am vazut ca fac si vanatorii adevarati prin padurile de pe pamant - sa adulmece vanatul, sa-l starneasca, manandu-l in bataia privirii mele libere, drepte, cutezatoare Da, da, i-am strigat, oprindu-ma in fata portii, vom merge la vanatoare, haimana batrana, vom zbura, vom vana impreuna - o, ce vanatori strasnice o sa facem! - si nu vom sluji aceste inalte mestesuguri cu mai putina credinta decat i-a fost dat omului sa dovedeasca in marele Iui zbor catre steaua adevarului, in marea lui vanatoare impotriva inertiei si beznei, si nu vom sluji aceste inaripate mestesuguri CU mai putin devotament decat va este dat voua cainilor sa dovediti in slujba omului Si bucuros de dibacia acestui gand, am deschis poarta spunandu-i: fii binevenit in viata mea! Iar voua, oameni buni, fratii mei, care veti zambi poate citind aceasta poveste sentimentala, la fel va spun si voua, ca intotdeauna: fiti bineveniti in inima mea! Acuma insa, alaturi de aceasta obisnuita vorba de intampinare, trebuie sa va mai spun ceva, un lucru insemnat, asa cum v-as povatui sa nu puneti mana pe soba incinsa: fiti cu bagare de seama, aveti grija, cand veti intinde mana sa deschideti usa casei mele, cand veti intinde mana ca s-o strangeti pe-a mea, potrivit vechiului obicei al oamenilor, fiti cu bagare de seama ca mana voastra intinsa, miscarea mainii voastre sa n-aiba nici-o umbra de asemanare cu vechiul gest al unei maini ce se ridica spre a lovi Caci cainele Degringo se afla acum, credincios, nedespartit, langa usa mea, poate chiar undeva in mine Fireste, as fi putut sa nu va spun acest lucru de pe acum, sa nu va silesc sa-l tineti minte pana cand va va fi, poate, de folos - dar voi stiti, de multa vreme stiti ca nu ma pricep sa mint si din aceasta pricina n-am sa pot scrie niciodata pe poarta inimii mele: "nu intrati, caine rau!" |
|||
Pune poezia Cainele de langa pod pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |