Cainele de langa pod - comentariu Geo Dumitrescu

Incepand cu volumul Libertatea de a trage cu pusca (1946), poezia lui Geo Dumitrescu propune o formula prin excelenta dialogica, potrivita pentru integrarea stilistica a revoltei etice, sociale sau politice a autorului. Discursul poetic este vorbire adresata, creatorul optand pentru o lirica antisentimentala, de expresie directa, la care contrariaza tocmai inefabilul poetizarii prin prozaizare. Adeseori ideile si sentimentele sunt regizate sub forma unor scenarii dialogale menite sa legitimeze liric gesturi, comportari si expresii comune ori sa ia pozitie fata de cliseele sensibilitatii "burgheze".
Si daca, pe de o parte, formula prozaica se armonizeaza firesc cu cea dialogala, pe de alta parte, expresia conversationala care transcrie un fond reportericesc si gazetaresc nu poate estompa indrazneala argheziana a metaforei.



Capodopera poetului, Cainele de langa pod, este construita prin modalitatea monologului dialogat, in care se confrunta permanent doua voci, anticipand polifonismul. Discursul poetic, incadrabil in categoria lirismului narativ, este, si aici, vorbire adresata, fracturata si sarcastica, iesind - prin oralitatea familiara -din conventionalele limitari ale poeticitatii (armonie, eufonie, metafora livresca etc.) Granitele genurilor literare fiind programatic incalcate, nu numai mesajul, dar discursul insusi ca mecanism textual e pus in discutie pe masura ce este emis.

De la inceput ne intampina o atmosfera de viata banala, deloc transfigurata. Eul poetic a intrat in rolul unui biciclist care pedaleaza linistit intr-o dimineata racoroasa si insorita. Aparitia, la marginea podului, a cainelui Degringo nu e nici fantastica, nici macar surprinzatoare, inscriindu-se, asadar, perfect intr-o logica a cotidianului. Ne aflam intr-un registru ordinar de intamplari, privit, cel mult, cu ironie. Uitandu-se la biciclist "cu un aer blajin, trist si prostanac", Degringo se ia parca la intrecere cu el, pasnic, fara latraturi. Omul incearca sa-l alunge fara succes. Nelinistea de care este cuprins in fata tenacitatii insotitorului sau nu contine nici un motiv nepamantesc ori abstract. Sensul acestei nelinisti (mascate prin furiE) trebuie cautat in nedorita tovarasie. Cainele este alungat pentru ca tulbura echilibrul sufletului solitar, redesteptand atavicul instinct al solidaritatii, nevoia reprimata de devotament. Dar orgoliul eului poetic-biciclist de a considera dragostea de aproapele sau o "pacoste burgheza" este infrant de fidelitatea cainelui Degringo.



Integrate fluxului liric, nucleele epice si dramatice trebuie sa impregneze textul de spiritul prozaic al cotidianului, prezent deopotriva in desfasurarea narativa si in structura conversationala a limbajului.



Formula dialogica de discurs este realizata prin mai multe procedee: monolog interior, autoadresare (dedublare scenica), dialog cu cititorul-destinatar, intr-o modalitate voit demonstrativa, in ciuda amestecului de tonuri (gravitate si amuzament, prietenie si seriozitatE). Desi Degringo nu are voce, poemul e construit dialogal, fiind, in fapt, "istoria unei cedari in fata argumentelor pe care vocile alternante ale constiintei le furnizeaza" (Nicolae ManolescU). Eul poetic prefera dezbaterea launtrica, el cantareste argumentele, se lasa convins.

In poezia lui Geo Dumintrescu, dialogul are, adeseori, acest aspect al demonstratiei sau argumentarii, chiar si in modalitatea interiorizata a monologului, ceea ce sporeste coeficientul de dramatizare:

"- " Iti dai seama ce faci? - ma intreba un gand -
ii iei raspunderea unei vieti,
a unei vieti Baga de seama! ()
gandeste-te bine ce faci, gandeste-te bine -Io, voi, sentimentali, suflete de gelatina,
duioase inimi caritabile, muieresti ()
gandeste-te bine ce facil
- Lasa-ma!
i-am raspuns gandului staruitor ca o musca -
da-mi pace, stiu bine ce fac, inteleptul
avea dreptate -
pleaca! - i-am spus,
oamenii nu traiesc ca sabiile,
in teci de otel,
fiecare-ntr-o teaca,
pleaca! - i-am spus cuprins de furie -
du-te dracului, pacoste burgheza,
drojdie a josniciei! - caci stiam bine
ca numai acolo poate fi locul
unui asemenea gand ()"



La finalul poemului, devine destul de evidenta strategia ambiguitatii pe care a fost conceput textul. Secventele narativ-dialogate nu reprezinta decat o ampla si minutioasa "punere in tema" a cititorului caruia ii ramane surpriza de a descoperi simbolul, precum si multiplele sale conotatii contextuale:

"Cainele Degringo poate fi, asadar, simbolul constiintei, al demnitatii regasite, vigilenta spiritului lucid asupra aventurii existentiale" (Eugen SimioN): .Caci cainele Degringo
se afla acum, credincios, nedespartit,
langa usa mea,
poate chiar undeva in mine
Fireste, as fi putut sa nu va spun acest lucru
de pe acum,
sa nu va silesc sa-l tineti minte
pana cand va va fi, poate, de folos -
dar voi stiti,
de multa vreme stiti ca nu ma pricep sa mint
si din aceasta pricina n-am sa pot scrie niciodata
pe poarta inimii mele:
«nu intrati, caine rau!""

Poeziile poetului Geo Dumitrescu