Iubire (Furtuna in marea serenitatii) - Comentariu Geo Dumitrescu

Dintre modalitatile lirismului obiectiv, Geo Dumitrescu alege pentru acest poem descrierea tip reportaj, ce decupeaza un fragment de realitate, lasandu-ne sa intrezarim profunzimi de simbol in semantica faptului cotidian, prozaic.



Textul incepe abrupt in tiparul unei meditatii impersonale asupra mortii: cu o luciditate usor cinica, o voce neutra dezbraca de mister faptul mortii si propune o viziune desacralizata asupra raportului dintre un anume determinism necrutator (expresie a unei transcendente abstractE) si libertatea de optiune in campul existentei umane:

"Cineva hotarase de mult
ca oamenii au voie sa moara"

Decantarea aproape completa a emotiei lirice (in discurs, persoana a treia este marca gramaticala a acestei obiectivarI), ingaduie numai ironia discreta, ferind versul de primejdia caderii in conventia patetismului.

Tonul dezinvolt si familiar, enumerarea seaca, aproape reportericeasca a diferitelor feluri de a muri (nu sunt ocoliti termenii antitetici ori formularea oxi-moronica) nu ascund insa inclinatia spre elegiac a poetului, si nici nu diminueaza fondul de gravitate al poemului:

"Moarte frumoasa, nemuritoare, moarte buna,
moarte obscura, moarte grea, plina
de intelesuri si intoarceri"

In structura quasi-argumentativa a discursului liric, aceasta formula de incipit functioneaza ca premisa - un mod specific de a "pune in tema" cititorul, oferindu-i un reper esential pentru lectura.



Cu a doua secventa se intemeiaza "demonstratia" lirica. Drept nucleu al scenariului descoperim o situatie-simbol, ce transfigureaza banalitatea cotidiana, facand sa transpara intelesuri metafizice:

"El muri tanar. inca tanar. Era indragostit".


In acord cu viziunea, limbajul nu mai este selectiv, deci "poetic", ci isi incorporeaza cuvinte din campul cotidianului prozaic, prin asociatii insolite, deconcertand simtul rafinat al creatiei "frumoase" (v. de pilda, sintagma "suvite blonde" - strident apoetica, dupa regulile vechilor poeticI). Desprinzandu-se polemic de retorica poeziei academiste, autorul a gasit un mod simplu, antiso-lemn, deci neconventional, de a vorbi despre moarte. Contemplarea mortii se face intr-o maniera sobra, apropiata constatarii seci si intr-o dezicere absoluta de mister, ceea ce nu lasa loc pentru "poetizare".
in planul expresiei, simplitatea si parcimonia, aproape gazetaresti, concentreaza, insa, adancimi de intelesuri filosofice si morale.



Prozaismul este depasit esential in directia simbolizarii. Utilizarea pronumelui personal "El" (in locul numelui ce ar fi putut trimite la un referent concret, individualizaT) arata, prin absenta determinarii, intentia de construire a simbolului:

"El muri tanar. inca tanar. Era indragostit".


Enunturile independente prin fragmentare, cu o reformulare eliptica ce intareste rolul stilistic al repetitiei, stabilesc, cu maxima concizie si fara efuziune lirica, termenii ecuatiei poetice care inchide un destin simbolic; expresiva este aici si semantica timpurilor verbale ce surprind lapidar etape fundamentale din-tr-o biografie consumata ireversibil. Dupa cum se va observa in versurile urmatoare, prozaismul presupune un cult al nesemnificativului, care a produs in poezia contemporana o radicala schimbare de viziune asupra marilor teme literare:

"Trupul i-a fost gasit impacat, fierbinte,
adormit pe un mare zambet.
Asupra lui s-au gasit
mai multe bilete de tramvai
de pe traseul 8 orizontal,
o scrisoare nescrisa, din care
s-a putut afla totul,
un certificat de stare sufleteasca
pe numele Clementu Ion
si o batista curata, umeda II Inima i se oprise, mare
dupa ce izbise zadarnic in gratiile
pieptului, incercand sa scape".


Aglomerarea, in descrierea-enumerare a detaliilor irelevante ale cotidianului, devenite semnificative pentru decodarea simbolului, nu este in fapt decat o strategie de pastrare a ambiguitatii. Demontand conventia literaturii academiste, poetul pregateste minutios mesajul pe care il suspenda aparent, lasandu-l sa ramana implicit, subtextual. Si daca se insinueaza un anume element de mister, acesta nu este construit artificial, ci degajat din insusi prozaismul existentei noastre cotidiene.



Ordonate prozodic dupa tehnica versului liber, cuvintele, al caror sens denotativ ne este familiar, apar in combinatii insolite: ele bruscheaza logica prin paradox ("o scrisoare nescrisa, din care
s-a putut afla totul") si creeaza, prin dinamica sensurilor conotative, metafore: metafore in mod voit derizorii, sugerand o realitate periferica, violent banala ("certificat de stare sufleteasca
pe numele Clementu Ion"; "inima /() izbise zadarnic in gratiile /pieptului"), dar si metafore prefigurand inaltimea simbolica a viziunii finale ce substituie moartea prin iubire ("Trupul i-a fost gasit impacat, fierbinte,
adormit pe un mare zambet" - s.n.).

Imaginea-simbol a Mortii-lubire se limpezeste in ultima secventa prin convergenta conotatiilor din versurile precedente:

"in ochii larg deschisi, lumina,
in locul vietii, imaginea Ei,
albastra,
careia o raza de soare
ii adauga suvite blonde".


Procesul poetic de constituire a simbolului se incheie astfel prin imaginea sublimata a mortii; detaliile prozaice derizorii sunt transfigurate, absorbite in figura iconica universala a Iubirii, ce insenineaza viziunea si exprima antifrastic moartea prin reversul ei: neasteptatul mesaj de frumusete si lumina.

Poeziile poetului Geo Dumitrescu