In groapa neagra, poate chiar intr-un cimitir, oamenii, prietenii mei inarmati, isi ascultau
propriile soapte - toti erau murdari, slabi, si patetici ca in Shakespeare, isi numarau gloantele si zilele si nadajduiau un atac
peste noapte
Atunci, a iesit luna, fara casca, de undeva din
bezna ghimpata - dar oamenii n-au cazut cu fetele la pamint, ci au aprins tigarile discutind despre libertatea
de a trage cu pusca rezemati comod in groapa neagra sau poate chiar pe
citc-o piatra de mormint.
Sint sigur ca unul din ei eram eu -
dealtfel, astazi mi-am gasit in sertar, printre manuscrisele
fel de fel, pistolul meu ghintuit, cu douazeci si patru de focuri, cu care am participat la asediul Trebizondei,
daca nu ma-nsel.
Doamne, ce de ispravi am mai facut si-atunci! Ca un erou din Sadoveanu, eram viteaz si crud: tin minte sa fi ucis trei sute saizeci de dusmani intr-un
singur asalt - ah, racnetele mele de minie si triumf si-acuma
mi le mai aud!
La Waterloo, eram cu bietul Bonaparte cabotinul, rostandizind pe pragul unui veac; viteaz si inutil si graseiat la culme, luptam si-atuncea - ce era sa fac ?
Degetele stringcau o tigara fumata demult. In groapa neagra, ca niste pietre, cadeau ultimele cuvinte. Prietenii mei inarmati si patetici ma ascultau uluiti, rezemati comod de pietrele de la morminte.
Paralel cu noi, dedesubt, oameni isi dormeau vesnicia - si ei discutau despre libertatea de a trage cu pusca,
dupa fiecare macel! Dar, pe pistolul meu cu douazeci si patru de gloante!
luna mi se pare aceeasi cu care am participat la asediul Trebizondei,
daca nu ma-nsel!
|