Poezia a fost publicata in revista "Arta" din 23 februarie 1904. A fost inclusa in volumul Plumb (1916).
Prin excelenta descriptiva, poezia este alcatuita din trei catrene, fiecare debutand cu versul "Amurg de toamna violet", vers ce contine si cei doi termeni din titlu, "amurg" si "violet"; amurgul creeaza o atmosfera de declin, de asteptare a mortii, in timp ce violetul "transfera" naturalul intr-un univers artificial si subliniat conventional.
Tabloul schitat in primul catren are in centru un element din regnul vegetal, nu lipsit de semnificatii simbolice. Plopul, printre putinii copaci din poezia bacoviana, conteaza aproape exclusiv prin dimensiunea sa verticala si prin tendinta accentuata spre inalt, orizontalul impus de prezenta lui nefiind semnificativ.
Acest element vegetal, a carui prezenta trimite spre celest, este transcris apoi printr-o metafora surprinzatoare pentru poezia lui Bacovia, plopii devenind "apostoli in odajdii violete".
Insa orice fior metafizic si orice orizont metafizic sunt repede puse sub semnul intrebarii de realitatea artificiala, violent concreta (intamplator si motiv al poeziei simbolistE), care este orasul:
"Orasul tot e violet".
A doua secventa poetica se concentreaza, printr-o extraordinara mobilitate a poetului, asupra realitatii imediate, asupra cotidianului, o realitate aflata ea insasi sub semnul aceluiasi implacabil amurg de toamna violet. Se retine acum o "lume" determinata de doua epitete sugestive:
"lenesa" (lasandu-se in voia ritmului realitatii si renuntand asadar la orice initiativa), dar si "cocheta", artificial estetizata si facand concesii unui anumit gust, comun fara indoiala. Pana la un punct, multimea orasului o aminteste pe aceea a eminescianului "oras-furnicar".
Cu cea de-a treia strofa perspectiva se modifica: dupa surprinderea elementului vegetal transcris intr-o metafora ce ar fi putut propune perspective mai largi si dupa o semnificativa prezenta a cotidianului (totul plasat in spatiul limitat, citadiN), eul poetic propune un unghi generos, in afara, "pe camp".
Imaginea este acum evident subiectiva ("vad"), eul poetic retinand pe acest camp (cu sugestii spre nelimitaT) "voievozi cu plete", motiv si loc comun al poeziei traditionaliste, motiv pe care poetul si-l asuma, transcriindu-l intr-o maniera inconfundabila, sub semnul obsesivului violet:
"Strabunii trec in palcuri violete".