Manioasa - comentariu George Cosbuc

Cu adevarat original devine Cosbuc in spatiul liricii bucolice, in care se prezinta, sub forma senina sau grava, iubirea rurala.



O astfel de poezie este si Manioasa, ce dateaza inca din perioada colaborarii poetului la revista "Tribuna" din Sibiu (1889), dar publicata, in varianta finala, in volumul Balade si idile (1893). Ideea in jurul careia se structureaza imaginarul poetic e aici dragostea neimplinita din pricina destramarii cuplului. Pentru aceasta, poetul angajeaza o anumita retorica, un mod de a exprima nedumerirea barbatului parasit de cea care i-a fost candva iubita. Conceptul se bazeaza pe exploatarea functiei expresive a limbajului, realizata la nivelul textului printr-un anumit tip de intonatie, ce semnifica starea psihica a indragostitului: un amestec de tristete, de ingrijorare, de nelamurire si chiar de nostalgie ("Si ma mir - ce ti-am facut!"; "Mai stiu eu ce-astept in prag!"). Mai mult, specificitatea acestei poezii consta in lirismul obiectiv, obtinut prin transmiterea lui asupra personajului inamorat. Poetul doar imprumuta vocea si psihologia tanarului, jucandu-i astfel rolul, ca un actor. Prin urmare, citind monologul din Manioasa, ne dam seama ca vocea lirica apartine flacaului parasit, care se confeseaza la persoana I; dincolo de ea, (iL) recunoastem, fireste, pe poet.



Exista mai multe varste sau timpuri ale iubirii in textul lui Ceorge Cosbuc. Reprezentarea lor grafica ar fi urmatoarea: indragostitul viseaza la un viitor al refacerii cuplului, dar se refera la un trecut de fast si plenitudine. Mai mult chiar, fiecare strofa a poeziei e construita potrivit schemei: o proiectie imaginativa in viitor (primele cinci versuri ale fiecarei strofE), o intoarcere spre trecut (versurile 6-l5 din prima si din a doua strofa si versurile 6-l0 din a treia strofa), o revenire in prezentul confesiunii (ultimul vers din primele doua strofe si versurile 1l-l6 din ultima strofa).



Asa se face ca mai toata poezia e consecinta unei visari arcadice a sateanului nefericit in dragoste. Despartit de cea pe care o iubeste, tanarul evadeaza din realitatea potrivnica, in vis, deoarece numai asa poate prelungi ispititoarea aventura erotica. Manioasa trebuie inteleasa, asadar, ca o poezie a dorurilor si a simturilor inabusite. in acelasi timp, ea mai reprezinta si o poezie a contemplarii fapturii de mister si inocenta a femeii. Caci iubirea inseamna pentru barbat, dincolo de toate, contemplatie naiva. El iubeste ca un suflet elementar si, pentru ca femeia i se refuza sistematic, pasiunea lui se rafineaza, iar dragostea se preface in poezie. Prin contemplatie de ia distanta, dorinta se poetizeaza. Chiar forma lirica de idila presupune un eros suav, adus intr-un cadru pastoral, de paradis terestru.



Dar iata cum se configureaza visul arcadic:

"Am sa merg mai inspre seara
Prin dumbravi, ca mai demult,
in privighetori sa-mi para
Glasul Linei ca-l ascult.
Mai stiu eu ce-as vrea s-ascult!
Ca-n zori Lina sta-n portita,
Salta-n vant a ei altita,
Vantul ii salta-n cosita
Si-i facea floare-n obraz:
Eu mergeam la plug in laz,
Si, cand trec, Lina s-ascunde,
Parca nici nu m-a vazut.
ii vorbesc, si nu-mi raspunde!
Nu-mi raspunde!
Sio intreb si nu-mi raspunde!
Si ma mir - ce i-am facut! II Vreau de-aici sa rump o floare!
Ochii unui inger scump
Au albastrul de cicoare,! Si cicoare vreau sa rump -
Mai stiu eu ce-as vrea sa rump!
Ca-n amiazi venind pe vale,
intalnii pe Lina-n cale:
Fragi i-am dat, ea mi-a zis: - 'Na-le!
Ji-am cerut eu tie fragi?'
Ochii ei frumosi si dragi
Priveau tot spre poala rochii,
S-a pus Lina pe tacut,
Si vedeam ca-i umbla ochii!
Umbla ochii!
Ca la serpi, ii umbla ochii,
Si ma mir ce i-am facut!" Este interesant de observat imaginea obiectului iubirii in aceste versuri. Pentru a-si pastra nealterata realitatea metafizica, femeia e vag corporalizata. Discursul erotic vorbeste aproape in exclusivitate de glasul si de ochii unei fapturi careia nu-i lipsesc - e drept - altita, cosita sau obrazul. Atat doar si nimic mai mult. Totusi, elementele de portret amintite ar putea fi de-ajuns, daca socotim ca ochii sunt recunoscuti indeobste ca fiind expresia sufletului, iar glasul, semnul comunicarii, al impartasirii sentimentelor. insa femeia din poezia lui Cosbuc, cand nu tace, numai respinge prin glas. De aceea, barbatul va recurge la o intermediere intre el si faptura ravnita. Rolul de mediator il joaca aici natura; o natura inzestrata metaforic cu atributele iubitei absente. Se ajunge astfel la conturarea unui mediu natural erotizat, asupra caruia vor fi transferate dorintele indragostitului. Elementele toate - privighetorile, florile, serpii - sunt impregnate de senzualitate. Vantul insusi, cuprins de voluptate, devine mijlocitorul iubirii. Luna s-ar putea alatura si ea, ca martora a apropierii virtuale dintre cei doi indragostiti: ,Sa-mi pun capul pentru-o Lina,
Sa ma fac un om pribeag!
Iesi din neguri, luna plina,
Sa ma vezi cu Lina-n prag" Astrul noptii are, in aceasta poezie, o dubla semnificatie: e simbolul imaginarului, al visului erotic, dar si al feminitatii. Caci femeia din Manioasa se reveleaza ca fiind, ca si luna, in acelasi timp, fiinta si nefiinta, favorabila si nefasta, rana si mangaiere:

"Mai stiu eu ce-astept in prag!
Alte dati suna zavorul;
Lina pe furis, ca dorul,
Pasea-n degete pridvorul
Si la mine-n prag venea,
Mama-sa cat adormea.
Azi ard hainele pe mine,
Mi-e greu capul, ca de lut,
Stau in prag - si ea nu vine,
Nu mai vine!
E tarziu si nu mai vine
Si ma mir - ce i-am facut!?"



Sa ne intoarcem insa la desfasurarea varstei erosului, mai evidenta in ultima strofa. Dupa ce si-a imaginat intalnirea cu Lina sub clar de luna, flacaul rememoreaza un trecut al apropierii si al comuniunii, pentru ca, in final, sa traiasca un prezent dilatat de tensiunea asteptarii. Caci, in ultima instanta, lirismul din Manioasa decurge tocmai din permanenta alternare a celor doua stari posibile in dragoste: sentimentul departelui si sentimentul aproapelui.

Cu rigoarea spiritului sau clasic, Cosbuc a reusit sa transpuna aceste trairi contradictorii intr-o schema prozodica desavarsita, recognoscibila la nivelul fiecarei strofe. Dupa identificarea tiparului ritmic fundamental trohaic, ne retine atentia consecventa poetului in ce priveste sistemul metric si al rimelor.

Poeziile poetului George Cosbuc