Moartea lui Fulger - cometariu George Cosbuc

Publicat in volumul Balade si idile (1893), poemul Moartea lui Fulger se inscrie, alaturi de Nunta Zamfirei si de alte creatii de inspiratie folclorica, in poezia cosbuciana a traditiilor si obiceiurilor din satul romanesc. Punctul de plecare al poemului il reprezinta motivul fortuna labilis, un motiv mai vechi in literatura, in sfera caruia se plaseaza reflectia pe tema nestatorniciei soartei si a efemeritatii omului. Cosbuc il valorifica insa prin prisma mentalitatii populare, sub forma baladei despre moartea prematura a unui erou.



Scrisa intr-o tonalitate grava, de bocet popular, balada Moartea lui Fulger creeaza o impresie unica de arhaic si hieratic. Impresia aceasta e sustinuta la nivelul discursului poetic de inserarea in text a numeroase elemente lexicale populare si arhaice ("roib", "iatac", "ectenie", "comand", "nat", "rost"), de pastrarea unor fonetisme invechite {"mane", "blastema", "fer"), de exprimarea sententioasa, de canon stravechi {"Nu-i nimeni drac si nimeni sfant!
Credinta-i val, iubirea vant
Si viata fum"; "Viata-i datorie grea
Si lasii se-ngrozesc de ea"; "O fi viata chin rabdat,
Dar una stiu: ea ni s-a dat
Ca s-o traim!"), in general, de intoarcere la expresivitatea populara, la graiul natural al taranilor, evident, stilizat si prelucrat artistic. in plus, versurile poemului sunt incarcate de o profunda emotie transmisa datorita functiei expresive a limbajului, ce se realizeaza la nivelul textului printr-o serie de modalitati gramaticale si stilistice: antepunerea adjectivului {"sarmanul crai"), interjectia {"Ah!"), repetitia ("O, du-i, o, du-U"), interogatia retorica ("Sa-i moara Fulger?"), invocatia retorica ("Ma lasi tu, Fulgere, sa mor?"), exclamatia ("Ce slaba esti!"). Acumularile verbale si raporturile sintactice de coordonare determina o gradare ascendenta a actiunii si, implicit, a tensiunii lirice. inca din prima strofa, imaginile se succeda cu repeziciune, totul conducand, parca, spre un sfarsit iminent: Jn goana roibului un sol,
Cu frau-n dinti si-n capul gol,
Rasare, creste-n zari venind,
Si zarile de-abia-l cuprind,
Si-n urma-i corbii croncanind
Alearga stol".




Hieratismul si arhaicitatea sunt figurate si prin implicarea in drama epica a unor personaje de basm sau prin descrierea obiceiului de inhumare dupa un tipic neschimbat de veacuri. Desi renunta la miraculos si la alte stereotipii ale basmului, Cosbuc imprumuta din folclorul literar atat cat ii este necesar pentru a contura o situatie arhetipala a omului in fata mortii. imprejurarea dramatica a disparitiei unui erou reclama aducerea in scena a unor personaje simbolice. Fulger insusi e, cum ii sugereaza si numele, un viteaz neintrecut ("cel mai bun dintre eroi"), tocmai de aceea moartea lui starneste atata nedumerire:

"Sa-i moara Fulger? Poti sfarma
Si pe-un voinic ce cuteza
S-nalte dreapta lui de fer
Sa prinda fulgerul din cer?
Cum pier miseii daca pier
Cei buni asa?" Celelalte personaje afectate in mod direct de tragicul eveniment sunt parintii lui Fulger -imparatul si sotia sa -, amandoi nenumiti, dar recunoscuti dupa expresia durerii:

"Sarmanul crai! Cand l-a vazut
Si, de-abia l-a cunoscut,
Cu vuiet s-a izbit un pas
De spaima-n laturi si-a ramas
Cu pumnii stransi, fara de glas.
Ca un pierdut () Dar doamna! Suflet pustiit!
Cu parul alb si despletit
Prin largi iatacuri alerga () La stat si umblet slaba ce-i! Topiti sunt ochii viorei
De-atata vaiet nentrerupt,
Si graiul stins si-obrazul supt
Si tot vesmantul doamnei rupt
De mana ei!" Chipul mistic al sfetnicului reginei se desprinde din vremuri primordiale, devenind semnul viu al constiintei ancestrale:

"Un sfant de-al carui chip te temi
Abia te-aude cand ii chemi:
Batran ca vremea, stalp ramas,
Nascut cu lumea intr-un ceas,
El parca-i viul parastas
Al altor vremi." Vagul temporal si spatial ("atata semn de la razboi"; "pe-un mal strain") proiecteaza evenimentul tragic al baladei la limita dintre real si ireal, dintre satul arhaic romanesc si basm.



Ceremonialul funerar al feciorului de imparat se desfasoara in aceasta atmosfera de taina. Ca si in cazul Nuntii Zamfirei, insemnatatea de document etnografic a poemului-balada e remarcabila. Randuiala inmormantarii din Moartea lui Fulger respecta datina consfintita de secole. Din ea nu lipsesc: priveghiul, bocirea, asezarea, prohodirea, ingroparea. E o imbinare sincretica de elemente crestine si reminiscente ale unor credinte pagane:

"colacul de grau*, hrana simbolica pentru "marea trecere"; "facliile de ceara", luminatorii intunericului mortii; "banul", plata data luntrasului Charon pentru traversarea Styxului. Ceea ce izbuteste in chip uimitor Cosbuc in acest poem este sugestia fiorului universal al mortii, precum si solemnitatea liturgica a spectacolului funerar:

"Si-ntr-un cosciug de-argint te-au pus
Deplin armat, ca-n ceruri sus
Sa fii intreg ce-ai fost mereu,
Sa tremure sub pasu-ti greu
Albastrul cer, la Dumnezeu
Cand vei fi dus.
Mirati si de rasuflet goi,
Vazandu-ti chipul de razboi,
Sa steie ingerii-nlemnit;
Si, orb de-al armelor sclipit,
S-alerge soarele-napoi
Spre rasarit! II Iar cand a fost la-nmormantat,
Toti mortii parca s-au sculat
Sa-si planga pe ortacul lor,
Asa era de mult popor
Venit sa planga pe-un fecior
De imparat! II Si popi, sirag, cadelnitand
Citeau ectenii de comand -
Si clopote si plans, si vai,
Si-ostenii-n sir, si pas de cai,
Si sfetnici, si feciori de crai,
Si nat de rand".




In Moartea lui Fulger accentul cade insa pe confruntarea dramatica dintre doua atitudini existentiale: perspectiva fatalista a doamnei indoliate, in care recunoastem unele ecouri ale Eclesiastului, indeosebi cele legate de desertaciunea vietii si de universalitatea destinului omenesc ("E un pagan si Dumnezeu IE un pagan. II De ce sa cred in el de-acum?
in fata lui au toti un drum,
Ori buni, ori rai, tot un mormant!
Nu-i nimeni drac si nimeni sfant!
Credinta-i val, iubirea vant
Si viata fum!") si perspectiva vietii ca datorie, formulata de batranul sfetnic si izvorata dintr-o intelepciune milenara, nestraina nici ea de o anumita traditie biblica ("Credinta-n zilele de-apoi
E singura tarie-n noi,
Ca multe-s tari cum credem noi
Si mane nu-s! II Si-oricat de amarati sa fim
Nu-i bine sa ne dezlipim
De cel ce vietile ne-a dat! -
O fi viata chin rabdat,
Dar una stiu: ea ni s-a dat
Ca s-o traim!"). Oricum, finalul baladei exprima tocmai neputinta cunoasterii sensului vietii si al mortii:

"Nu cerceta aceste legi,
Ca esti nebun cand le-ntelegi!
Din codru rupi o ramurea,
Ce-i pasa codrului de ea!
Ce-i pasa unei lumi intregi
De moartea mea!"



Forma de confruntare dramatica a poemului se configureaza, sub aspectul procedeelor de creatie, printr-o lirica a rolurilor, provenita din disimularea poetului in umbra personajelor sale. Astfel, lirismul se obiectiveaza, transferandu-se asupra eroilor adusi in scena. Poetul imprumuta vocea si felul de a gandi al personajelor, pe care le interpreteaza ca un actor de tragedie. Totodata, el regizeaza monologurile acestora, conform spectacolului teatral. Prin urmare, putem zice, doamna si sfetnicul sunt roluri ale poetului ce ii mimeaza pe altii fara a-si dezvalui intimitatea.



Arta de versificator a lui Cosbuc poate fi lesne recunoscuta in Moartea lui Fulger. Ea consta intr-o muzicalitate deosebita a strofelor, obtinuta printr-o gama larga de mijloace, cum ar fi: armoniile imitative ("Si-adanc din bubuitul frant"), anafora ("De mori tarziu ori mori curand,
De mori satul, ori mori flamand"), ritmul iambic, rimarea silabelor accentuate dupa schema a a b b b a. Prin aceasta grija pentru forma versurilor, prin accesibilitatea limbajului, prin exprimarea sententioasa, prin lirismul sau obiectiv, Moartea lui Fulger devine o poezie reprezentativa pentru stilul neoclasic al poetului.

Poeziile poetului George Cosbuc